W-SITTING

Modificările posturale ale copiilor pot deteriora vederea.


Este important să învățăm din copilărie să avem grijă de coloana vertebrală care ne va susține pe tot parcursul vieții.

Verificarea eventualelor modificări posturale, este esențială pentru punerea în aplicare a celui mai adecvat tratament terapeutic, pentru corectarea acestora și asigurarea creșterii sănătoase a copiilor.

Pe parcursul vârstei pediatrice și a adolescenței este frecvent să apară alterații ale coloanei vertebrale, datorate mai ales atitudinilor posturale incorecte relungite în timp.
Când vine vorba de modificări ușoare, putem interveni printr-o activitate fizică adecvată.
Pentru a preveni, este necesar să-i educăm pe copii să adopte o postură corectă și să facă exerciții regulat.

W-Sitting este poziția observată cel mai frecvent la copiii mai mici, în timp ce se joacă.
Fesele copilului se sprijină pe podea, genunchii sunt îndoiți și picioarele sunt deplasate către părțile laterale ale șoldurilor și sunt orientate în afara corpului.


Privind această poziție de sus, picioarele copilului par să formeze litera „W”.
Este o poziție de tranziție, frecventă la copii până la 5 ani, datorită flexibilității mai mari a oaselor și a articulațiilor.
Poate deveni problematic atunci când această poziție este adoptată pentru perioade îndelungate.

În această poziție, copilul creează o bază de sprijin mare, care crește stabilitatea trunchiului, mai ales dacă aceasta reprezintă o zonă de vulnerabilitate pentru el.
Această poziție necesită un control postural mai mic, cu o activare mai mică a mușchilor trunchiului „necesară” pentru a rămâne erect și permite copilului să-și adune energiile pentru a se concentra asupra jocului.


Copiii care tind să adopte poziția W-sitting mai frecvent, sunt de fapt cei care au o stabilitate și un tonus slab la nivelul trunchiului, și se bazează pe această poziție pentru a putea manipula jucăriile pentru a se juca mai ușor.
Când se află în poziția W, corpul este ca și cum ar fi „fixat” pe podea, astfel ca să-i permită să se joace cu jucăriile care sunt în fața lor, dar nu permite rotirea trunchiului și să mute greutatea în lateral, întoarcerea și îndoirea pentru a ajunge la jucăriile care sunt pe partea opusă.


Rotația trunchiului și deplasarea laterală a greutății corporale, permit menținerea echilibrului în timpul alergării sau jocului în aer liber, fiind necesare pentru „traversarea liniei mediene” la scriere sau alte activități, cum ar fi lucru la masă.

Axa verticală este o linie imaginară care merge din cap până în picioare și separă părțile din dreapta și stânga corpului.
Traversarea acestei linii înseamnă că o parte a corpului (de exemplu, o mână sau un picior) se deplasează spontan în partea opusă, așa cum se întâmplă în timpul scrierii, dar și în multe alte activități zilnice.
Poziția ,,W „implică o trecere minimă a liniei transversale, cu o consecință de integrare bilaterală slabă.

Integrarea între partea stângă și dreapta a corpului creează dificultate sau întârziere în dezvoltarea dominației manuale, deoarece rotația trunchiului nu are loc. Copilul este mai puțin înclinat să traverseze linia mediană pentru a ajunge la obiectele care sunt pe partea opusă, în schimb, le va lua pe cele care sunt pe partea dreaptă cu mâna dreaptă și pe cele care sunt în partea stângă cu mâna stângă.

Mai mult, în această poziție vom fi limitati in activarea vestibulară.Nervul vestibular este raspunzator de mentinerea echilibrului corpului.
Adoptarea acestei poziții la copii pentru o perioada mai lunga de timp, poate afecta integrarea vizual-motorie, procesarea auditivă și o dezvoltare fiziologică a articulațiilor pelviene și a coloanei vertebrale.


Deja la mijlocul secolului trecut, primele teorii au început să se formuleze asupra interferenței dintre ochi și postura generală a corpului.
Un nume care merită menționat, este cel al doctorului Harmon, cercetător care a propus distanța optimă de citire care îi poartă numele, si care a efectuat studii bazate pe teoria dinamicii viziunii.


În 1958, a descoperit că persoanele cu probleme vizuale s-au comportamentale astfel:
• Activare limitată a trunchiului și tonus muscular redus;
• Trecerea minimă a liniei transversale cu dificultatea dezvoltarii in coordonarea bilaterală, de a transfera obiecte de la o mână la alta;
• Dificultate în dezvoltarea dominanței manuale și coordonarea ochilor;
• Întârzierea în a dobândi echilibrul, conștientizarea corpului și instabilitatea în consecință la mers sau alergare, activitati sportive etc.
• Laxitate articulară, în special la bazin și (sau) hipermobilitate la nivelul articulațiilor;
• Disociere slabă între gât și trunchi și eșecul consecvent sau integrarea limitată a reflexelor primitive (The Symmetrical Tonic Neck Reflex (STNR), a cărui persistență poate fi de fapt una dintre cauzele posibile ale W-sitting);
• Incetinirea stimulilor vestibulari, vizuali si auditivi;
• Probleme de coordonare și atenție.


De aici nevoia de a corecta această postură cât mai devreme, invitând copilul să-și asume poziții cât mai corecte atunci când stă, cum ar fi așezat cu picioarele încrucișate sau cu ambele picioare poziționate pe aceeași parte, sau pe genunchi, sau într-o poziție predispusă (poziție de mare utilitate pentru integrarea diferitelor sisteme senzoriale).

Desigur, în cazul în care copilul are dificultăți în a se așeza folosind alte poziții, este necesar să solicitați intervenția unui terapeut expert.

Gânduri bune!

Counselor Healthy Holistic Living
Nicoleta Miclea

Presiunea oculară deloc de neglijat

Lovely Looks Optica Medicala Braşov, Sf.Ioan15-Centrul Vechi.

Presiunea oculară este determinată de echilibrul dintre producția și drenarea fluidelor din interiorul ochiului.
Metoda folosită pentru cuantificarea ei se numește tonometrie, măsurarea fiind exprimată in milimetri coloană de mercur (mmHg).


Pentru funcționarea corectă a ochiului și a structurilor sale, este foarte important să menținem presiunea intraoculară în valori cuprinse între 10 și 21 mmHg.
Acest interval fiziologic, este necesar în menținerea condițiilor anatomice optime pentru refracție, în consecință pentru a permite vederea corectă.


Din punct de vedere fiziologic, presiunea intraoculară contribuie la stabilizarea formei globului ocular și să-l protejeaze de deformări care ar putea fi cauzate de greutatea pleoapelor și tonusul mușchilor extraoculari, previne formarea umflăturilor prin drenarea și întoarcerea în fluxul sanguin a lichidelor, care conțin metaboliții deșeurilor.


Câțiva factori pot influența tranzitoriu nivelul tensiunii arteriale, cum ar fi trecerea de la perioada diurnă la cea nocturnă, ritmul cardiac, consumul de alcool și cofeină, exerciții fizice și aportul de lichide sau anumite medicamente sistemice și topice.


O modificare patologică a presiunii oculare, pe de altă parte, poate avea consecințe neplăcute pentru funcția vizuală și poate apărea fără ca pacientul să fie conștient de aceasta.


Presiunea ridicată în interiorul ochiului este un indicator important în evaluarea glaucomului, care este un factor de risc al vederii.
Această boală a ochilor, în general nu provoacă dureri sau simptome particulare, dar produce modificări caracteristice ale nervului optic și ale celulelor neuronale prezente în retină.


Dacă glaucomul continuă să progreseze și nu este tratat în mod corespunzător, acesta poate afecta vederea periferică și poate provoca daune ireversibile nervului optic, ceea ce poate duce la orbire.
În majoritatea cazurilor, presiunea oculara este dăunătoare când este mai mare de 21 mmHg, dar unii pacienți pot avea consecințe negative şi la o presiune intraoculară mai mică (glaucom normotensiv).


Pentru sănătatea ochilor noştri, trebuie sa efectuăm controale periodice.

Programări

Servicii

Cabinetul nostru

Gânduri bune!

Counselor Healthy Holistic Living
N.M.

KERATOCONUS – O BOALĂ SILENȚIOASĂ A OCHIULUI

Ce este keratoconusul?

Este o boală degenerativă a corneei non-inflamatorie, se caracterizată printr-o subțiere progresivă a stromei centrale și paracentrale și o aplatizare conică (sau ectazie) a profilului corneei care induce apariția astigmatismului miopic neregulat.
Termenul „keratoconus” derivă din două cuvinte grecești: keratos = cornee și din cuvântul konos = con.
În practică, înseamnă cornee conică și este o afecțiune în care corneea își pierde forma sferică normală, deformându-se neregulat într-o formă de con.
Acest fapt afectează claritatea vederii chiar și atunci când sunt folosiți ochelari. 
Este necesar să știm că lentilele ochelarilor sunt construite cu conceptele de simetrie care trebuie apoi găsite în ochi.
În keratocon, deformarea corneei apare într-un mod neregulat, asimetric și prin urmare, nu poate fi corectată decât parțial cu ochelarii tradiționali. 
Această deformare, se datorează unei modificări a structurii stromei corneene care duce la subțierea sa progresivă și la aplatizare.
Este o afecțiune progresivă care poate evolua rapid sau se poate dezvolta lent de-a lungul anilor. 
Afectează adesea ambii ochi (90% -95% din cazuri), dar apare în momente diferite, astfel încât inițial un singur ochi poate părea afectat de boală.

Etiologia keratoconului rămâne încă neclară până în prezent.
Faptul că această patologie este adesea prezentă la mai mulți membri ai aceleiași familii, ne determină să ne gândim la un rol puternic al aspectelor genetice, dar genele responsabile nu au fost încă identificate clar. 
Cu toate acestea, s-a înțeles că şi cu mecanisme care nu au fost încă elucidate, aceste gene ar modifica fluctuația regulată a fibrelor de colagen din cornee. 
Fibrele de colagen ale corneei care vor dura în timp, sunt supuse de corpul nostru la „întreținere” continuă, o înlocuire progresivă efectuată de celule specifice numite keratocite.
 În practică, patologia ar implica un dezechilibru între producerea și degradarea fibrelor de colagen ale stromei corneene. 
Acest lucru ar duce la o rezistență mecanică redusă a corneei, ceea ce ar duce la o subțire și deformare a acesteia. În ochi, la fel ca într-un balon, are loc o presiune internă (presiune intraoculară). Se întâmplă ca această presiune în punctul de rezistență minimă a corneei să determine o proeminență în formă de con spre exterior. Keratoconus-ul apare în general ca o boală izolată, dar poate fi asociată cu alte boli (boli ale țesutului conjunctiv, dermatită atopică, retinită pigmentară etc.).

Când apare?

Keratoconul apare foarte rar în copilărie, manifestându-se de obicei la pubertate între 12 și 15 ani. Forma este adesea evolutivă până la vârsta de 25-30 ani și tinde să se stabilizeze după vârsta de 35-40 de ani. 
Progresia keratoconusului este independentă de anumite afecțiuni clinice oculare și este imprevizibilă.

Cum vede pacientul cu keratoconus?

Principalele simptome pe care pacientul le raportează într-un stadiu incipient pot fi similare cu cele ale unei miopii simple.
O neclaritate a vederii apare mai ales atunci când privește departe. 
Ulterior, calitatea imaginii se înrăutățește și apare perceperea unui „frotiu” al imaginilor sau a unei distorsiuni a acestora, mai ales noaptea, cu halouri sau imagini „alungite și distorsionate” ale luminilor. 
Uneori există, percepția imaginilor duble sau a unei deformări clare a imaginilor drepte. Acest lucru se traduce în practică într-o „oboseală vizuală” pentru vedere la toate distanțele. 
Pacientul se plânge de necesitatea căutării continue a unei „focalizări mai bune”. 
Uneori este prezentă și fotofobia (intoleranța la lumină).

Genetica, sistemul imunitar, stresul oxidativ, factorii endocrini, toate au un rol în dezvoltarea keratoconus-ului.
Multe boli genetice sunt asociate cu keratoconul inclusiv Sindromul Down, Sindromul Marfan sau Sindromul Ehlers-Danlos

După stadiul de evoluție se clasifică astfel:

keratoconus ușor:  < 48 D

keratoconus mediu: 48 – 54 D

keratocon sever: > 54 D

Simptomele keratoconului:

▶️Vedere neclară care nu poate fi corectată prin portul ochelarilor;

▶️Sensibilitate la lumină;

▶️Dificultatea de a conduce pe timp de noapte;

▶️Halouri (în special noaptea);

▶️Dureri de cap și ochi;

Primele deformări ale corneei pot trece complet neobservate dacă nu recurgi la
aparatură performantă.

Diagnosticul poate fi ajutat de diverse măsuratori (diagnostic imagistic), ce se efectuează cu aparate extrem de sofisticate și precise:

⚠️Topografia corneană este esențială în keratoconus-ul incipient;

⚠️Pahimetrie corneană;

⚠️Presiune intraoculară;

⚠️Endotelioscopie corneană (aprecierea numarului și morfologiei celulelor endoteliale) tomografie de cornee (HRT și OCT de pol anterior).

Într-un stadiu ulterior, keratoconul determină apariția astigmatismului și adesea a miopiei. Inițial aceste defecte pot fi corectate complet cu o pereche normală de ochelari.


Din păcate, în acest caz asistăm adesea la modificări frecvente ale defectului vizual care necesită „retușarea” ochelarilor.
Pe măsură ce deformarea progresează, există o creștere a astigmatismului, astfel încât ochelarii să nu fie foarte eficienți în a garanta o bună viziune.
 Apoi, trebuie folosite lentile de contact.

 Nu toate lentilele de contact sunt potrivite.
În acest caz specific, trebuie folosite lentile dure rigide sau semirigide. De fapt, numai acestea sunt capabile să „regularizeze” suprafața corneei în așa fel încât să permită o viziune acceptabilă. 


Deoarece lentilele au o structură rigidă, în general nu sunt tolerate imediat, provocând simptome precum senzația de corp străin, fotofobie, durere în globul ocular. 

Odată cu apariția topografiilor, este posibil să le personalizați pe măsură pentru fiecare cornee, reducând timpii de adaptare.

 Cu toate acestea, regula obișnuită este de a crea, cu ,,obiectivul”, o ușoară presiune pe vârful conului pentru a-l regulariza.
Lentilele de contact sunt un sistem de control valid, dar trebuie utilizate sub supraveghere continuă de către oftalmolog și contactolog.

 Cu topografia corneană modernă este posibil să se creeze un protocol de control fiabil. Acest lucru ajută aplicatorul foarte mult, deoarece poate preveni complicațiile care duc la înlocuirea lentilei în timp util, dacă este necesar.
 

Keratoconul nu poate fi prevenit, nu există măsuri preventive specifice!

Tratamentul keratoconului

Datorită neregularităților corneei, se încearcă o corecție a refracției prin folosirea ochelarilor sau a lentilelor de contact moi. Următoarea formă de corecție sunt lentilele de contact rigide gaz-permeabile, care mențin forma corneei, obținându-se astfel o corecție mai bună a vederii.

În cazul în care este într-un stadiu avansat, aceste metode de tratament nu sunt suficiente și se recurge la tratamentul UV-X Crosslinking sau transplantul de cornee.

Pentru consultatii aici👇

Vederea este prețioasă, ai grijă de ea!

Gânduri bune!

Counselor,

Nicoleta Miclea