Etichetă: vedere de nota10

Chalazionul este o afecțiune a pleoapei destul de frecventă, care derivă dintr-o inflamație a glandei meibomiene, responsabilă de producerea componentei lipidice a secreției lacrimale, în urma obstrucției canalului său excretor.

Chalazionul este ușor de recunoscut, obstrucția se manifestă extern cu umflarea pleoapei în corespondență cu glanda afectată.

Fiecare folicul al genelor pe marginia pleoapelor, este prevăzut cu o glandă Zeiss care produce sebum.
În aceeași zonă, lângă baza genelor, se află unele glande sudoripare modificate, numite glandele lui Moll. De-a lungul marginii interioare, la apariția genelor, pe de altă parte, glandele meibomiene (sau glandele tarsiene) secretă o substanță bogată în lipide care împiedică pleoapele să se lipească una de cealaltă.
Această organizare priveşte marginea pleoapelor, cu excepția porțiunii mediale (care reprezintă aproximativ a opta în interiorul fisurii), reprezentând punctele lacrimale, care coincid cu începutul canalelor de evacuare lacrimale.
Toate glandele accesorii ale pleoapelor sunt supuse invaziei bacteriene ocazionale.
Din infecțiile unei glande meibomiene se poate forma un chalazion. Pe de altă parte, procesul infecțios al unei glande sebacee a genelor sau a uneia dintre glandele lacrimale accesorii, care se deschid la suprafața dintre foliculii pleoapelor, provoacă o umflare dureroasă localizată, cunoscută sub numele de sty.
Chalazionul este cauzat de inflamația uneia sau mai multor glande meibomiene, care sunt dispuse transversal în pleoapele inferioare și superioare.
În mod normal, aceste glande contribuie cu secreția lor, la producerea stratului uleios al filmului lacrimal.
Dacă orificiile canalelor excretoare ale glandelor meibomiene prezente pe marginea pleoapelor devin ocluse, componenta lipidică produsă nu poate curge spre exterior și determină leziunea nodulară caracteristică (granulom), în punctul corespunzător glandei afectate de obstrucție.
În țesuturile moi din jurul  pleoapei, poate apărea roșeață, durere, inflamație a conjunctivei ş.a.
Obstrucția se poate datora prezenței ,,obstacolelor externe” sau modificării mebo-ului în sine.
Unele persoane cu probleme asociate cu secreția de sebum (de exemplu, seboree, piele grasă) au tendința de a avea un mebo mai gros. Alteori, o dietă dezechilibrată sau o perioadă de stres intens, este suficientă pentru o producție a glandei „alterate” în comparație cu norma.

Uneori, chalazionul poate fi consecința blefaritei cronice. Dacă această inflamație a pleoapei este neglijată, acumularea de bucăți mici de piele peeling (asemănătoare cu mătreața) poate duce la obstrucția canalului excretor.

În alte cazuri, chalazionul depinde de utilizarea lentilelor de contact. Acestea intervin ca obstacole externe, deoarece pot provoca un traumatism la nivelul pleoapelor, declanșând un proces inflamator.

În cele din urmă, se pare că o predispoziție constituțională, în principal pe bază ereditară, de a prezenta boli alergice (diateza alergică) poate accentua tulburarea.

Mebo-Sebo

Mebo reprezintă pentru ochi ceea ce reprezintă sebumul pentru piele. Ambele sunt secreții lipidice cu funcții de protecție, și din diverse motive pot suferi modificări mai mult sau mai puțin accentuate.

Chalazionul, este de asemenea, cunoscut ca expresia chistului meibomian, tocmai pentru a indica ținta inflamației (glandele meibomiene) și nodulul tipic care îl distinge (chistul). 
Chalazion este de asemenea denumit lipogranulom al glandei meibomiene.

Formarea unui chalazion poate depinde de:

Predispoziția constituțională la secreția sebacee sau la diateza alergică;

Dieta dezechilibrată caracterizată prin consumul frecvent de alimente bogate în grăsimi, brânzeturi, carne, dulciuri;

Tulburări ale tractului intestinal (cum ar fi colita spastică);

Perioade de stres intens sau oboseală specifică.

Chalazionul este adesea asociat cu rozacee și seboree.
În trecut, se credea că chalazionul avea o origine pur infecțioasă. Astăzi această presupunere a fost eliminată, deși unii cercetători cred că o infecție oculară preexistentă poate accentua cumva simptomele chalazionului.

Sty și chalazion sunt două tulburări adesea confundate între ele. Ambele se caracterizează de fapt, prin apariția bruscă a unei umflături a pleoapei superioare sau inferioare și încep cu roșeață, edem, umflături și dureri de pleoape.
Cu toate acestea, sty și chalazion au unele diferențe care le permit să se distingă.

Calazionul este un chist situat în pleoapa superioară sau inferioară, rezultat dintr-o inflamație a glandei meibomiene.

Sty este o inflamație acută a uneia sau mai multor glande sebacee la baza genelor (glanda Zeiss), pe marginea pleoapei in exterior. 

Simptomele chalazionului și răspâmdirea lor depind de gradul de inflamație al glandei și de numărul de glande implicate. La debut, chalazionul poate da durere întregii pleoape, datorită reacției flogistice remarcabile. După câteva zile, pleoapa se dezumflă, dar chistul rămâne ceea ce poate da senzația unui corp străin, mai ales dacă este mare și situat în pleoapa superioară.

Simptome de chalazion.
Cum se manifestă?

Calazionul se caracterizează prin apariția bruscă a unei umflături focale a pleoapei, în corespondență cu glanda implicată în inflamație, asociată cu hiperemie.
De-a lungul timpului, chalazionul tinde să devină un lipogranulom, care apare ca un mic chist solid de-a lungul marginii pleoapelor.  Spre deosebire de sty, această leziune este de obicei nedureroasă.
Calazionul poate fi mic (ca un bob de mei) sau mai mare, până la umflarea atât de consistent încât să provoace închiderea pleoapei.

Alte simptome asociate cu Chalazion

De cele mai multe ori, pacienții afectați de chalazion nu prezintă simptome relevante.
Mai mult decât durerea, chistul poate provoca o senzație neplăcută de ponderare a pleoapelor, mai ales atunci când chalazionul atinge dimensiuni considerabile. Posibila prezență a durerii, roșeață și hiperlacrimare care însoțește chalazionul este explicația cea mai probabilă într-o insultă bacteriană sau mai rar, virală.
Când depinde de blefarită, calazionul poate forma mici cruste între gene, până la mâncărime pe marginile pleoapelor și arsură. Sty nu produce simptome și deseori trece de la sine.

De-a lungul timpului, chalazionul tinde să devină un chist mic, dureros în centrul pleoapei, în timp ce sty persistă evident pe margina pleoapei de o culoare alb-gălbuie.

Simptomele chalazionului și entitatea lor depind de gradul de inflamație al glandei și de numărul de glande implicate. La debut, chalazionul poate da durere întregii pleoape, datorită reacției flogistice remarcabile. După câteva zile, pleoapa se dezumflă, dar chistul rămâne ceea ce poate da senzația unui corp străin, mai ales dacă este mare și situat în pleoapa superioară.

Simptome şi cum se manifestă?

Chalazionul se caracterizează prin apariția bruscă a unei umflături focale a pleoapei, în corespondență cu glanda implicată în inflamație, asociată cu hiperemie.
De-a lungul timpului, chalazionul tinde să devină rotunjit (lipogranulom) care apare ca un mic chist solid de-a lungul marginii pleoapelor. Spre deosebire de sty, această leziune este de obicei nedureroasă.
Calazionul poate fi mic (ca un bob de mei) sau mai mare, până la umflarea atât de consistent încât să provoace închiderea pleoapei.

Alte simptome asociate cu Chalazion

De obicei, această umflare se scurge spontan pe suprafața interioară a pleoapei și se golește sau se calmează în decurs de 2-8 săptămâni, fără a fi nevoie de tratament.
Cu toate acestea, există chalazion care devine cronic. Dacă chalazionul nu tinde să se rezolve spontan, este posibil să se fi format o „capsulă” care să înghită glanda. În acest caz, o intervenție chirurgicală minoră ambulatorie trebuie efectuată la sfatul medicului oftalmolog.

În ambulatoriu, după anestezie locală, se face o mică incizie în interiorul pleoapei prin care se introduce un instrument special pentru drenarea conținutului chistului (chiuretajul chalazionului) și( sau ) îndepărtarea completă a glandei care a generat problema.
Tratamentul chirurgical este de obicei indicat dacă:
Chlazionul este foarte mare;

Chalazionul nu tinde să se rezolve singur sau după terapia medicală;

Chalazionul este situat în centrul pleoapei sau într-o altă poziție enervantă sau obstructivă pentru vederea normală;

Posibile complicații:

Un chalazion poate provoca inflamație ușoară a conjunctivei, vedere încețoșată și, dacă este mare și plasat pe pleoapa superioară, poate:

Cauzând dureri la nivelul ochiului;

Comprimă corneea;

Induce astigmatism.

Chistul caracteristic al chalazionului este aproape întotdeauna de natură benignă. Posibilitatea ca chistul să ascundă o leziune neoplazică este un eveniment extrem de rar.

Câteva sfaturi:

Nu apăsați, frecați, strângeți sau nu intepați calazionul în încercarea sa-l spargi, deoarece acest lucru ar putea duce la complicații mai severe.

La subiecții predispuși, corectarea stilului de alimentație poate reduce riscul formării unui nou chalazion;

Evitați să vă machiați și să folosiți lentile de contact pentru a evita riscul de a induce microtraumatisme și(sau) infecții ale corneei.

Șervețele umede dezinfectante și soluțiile umectante, disponibile în farmacii, ajută la menținerea ochiului hidratat și ameliorează disconfortul cauzat de chalazion.

Gânduri bune!

Nicoleta Miclea

Specialist stiinte optice

Counselor Healthy Holistic Living

www.opticalovelylooks.ro