Costul ochelarilor de vedere trebuie decontat de angajator. Decizia, luată de Curtea de Justiție a UE
Curtea de la Luxembourg a stabilit că articolul 9 din Directiva 90/270/CEE are ca obiectiv protejarea ochilor și a vederii lucrătorilor, în special dreptul acestora de a primi aparate de corecție speciale, specifice lucrului în cauză, dacă rezultatul testului prevăzut la alineatul (1) al acestui articol 9 sau cel al examenului prevăzut la alineatul (2) al articolului 9 menționat face necesare aparatele respective.
Prin „aparate de corecție” se înțelege nu doar ochelarii, ci și alte tipuri de aparate susceptibile să corecteze sau să prevină dificultățile vizuale;
Dificultățile vizuale care conduc la dreptul unui angajat de a beneficia de un aparat de corecție special nu trebuie să fi fost cauzate în mod necesar de lucrul la monitor;
Ochelarii nu trebuie să fie utilizați exclusiv la locul de muncă sau în exercitarea unor sarcini profesionale;
În legea națională se poate prevedea că lucrătorul poate alege fie să obțină direct de la angajatorul său un aparat de corecție special, fie să suporte el costul și să obțină apoi rambursarea de la angajator;
Un spor general la salariu, plătit în mod permanent pentru condiții grele de muncă, nu acoperă cheltuielile suportate de lucrătorul în cauză pentru o asemenea achiziție.
≈==================================== Articol preluat din: Libertatea >Ştiri> Ştiri din România De Denisa Dudescu, Joi, 05 ianuarie 2023, 10:10 . Ultimul update Joi, 05 ianuarie 2023, 11:32
Culoarea anului de la Pantone, Viva Magenta 18-1750, vibrează cu vigoare, fiind o nuanță înrădăcinată în natură, făcând parte din familia culorii roşii, expresia unui nou semnal de forță.
Viva Magenta este curajoasă și neînfricată, o culoare pulsatorie a cărei exuberanță promovează o sărbătoare veselă și optimistă, scriind o nouă narațiune.
Culoarea din acest an este puternică și plină de vibrație înaltă. Este un nou roșu animat care exprimă bucurie pură, încurajând experimentarea și exprimarea de sine fără reținere, o nuanță electrizantă și fără limite, care se manifestă ca o declarație remarcabilă.
PANTONE 18-1750 Viva Magenta, întâmpină pe oricine cu aceeași vervă pentru viață și spirit rebel. Este o culoare îndrăzneață, plină de spirit și cuprinzătoare pentru toate.
Viva Magenta este o nuanță de roşu vibrantă și jucăușă, îndrăzneață, dar versatilă.
,,O nuanță neconvențională pentru vremuri neconvenționale”, spune Pantone Color Institute, şi mai presus de toate Culoarea Pantone din 2023, Viva Magenta!
Aşa cum am promis, în scest articol vom continua cu lista metalelor/mineralelor (oligoelemente) esențiale pentru organismul uman, implicit pentru a avea ochi sanătoşi şi frumoşi 🙂
Alimentația necesară pentru a ne menține ochii sănătoși și pentru a ne îmbunătăți vederea, este o dietă bogată în legume, fructe și pește, cu integrarea zilnică și (sau) săptămânală de carne, ouă, lactate şi alte produse benefice. Toate acestea in contextul unu stil de viață echilibrat, activitate fizică in aer liber şi voie bună alături de cei dragi.
Chiar dacă sunt esențiale pentru sănătatea organismului, cantitățile ingerate trebuie monitorizate cu mare atenție, deoarece ele pot avea şi efecte secundare.
Borul
Este un metaloid care menține echilibrul hormonal, îmbunătățind activitatea multor enzime. Cantitate zilnică recomandată este intre 500 şi 3000 μg. Enumerăm în continuare cele mai bune surse alimentare:
Leguminoase: Fasole pestriță Fasole lima Mazare Fasole pastăi Fasole neagră
Fructe: Piersici Struguri Mere Pere Portocale Pepene galben Banane Tomate
CROMUL Reglează insulina şi îndepartează rezidurile din retină. Este recomandata pentru majoritatea oamenilor o cantitate zilnică cuprinsă între 50 – 100 μg. Cele mai bune surse alimentare sunt:
Legume: Brocoli Cartofi Fasole verde Lăptuca
Fructe: Tomate Mere Banane
Cereale: Pâine albă Orez alb
Lactate: Brânză Ouă
Carne: Eglefin (peşte marin) Muşchi de vită Piept de curcan Piept de pui
Cuprul
Este un antioxidant dar poate să acționeze şi ca oxidant. Este esențial pentru multe enzime şi activează multe gene. O cantitate zilnica recomandată este între 2 şi 3 mg. Cuprul trebuie dozat în funcție de zinc pentru a ajunge la un raport intre zinc si cupru de 10 la 1. Cuprul poate sa crească nivelul colesterolului daca nu se respecta acest raport. Cele mai bune surse sunt: Carne/peşte: Homar Crab Creveți Muşchi de vită
Leguminoase: Năut Edamame Fasole pestriță Linte Fasole lima Fasole albă Fasole oloagă Fasole navy Fasole verde
Oleaginoase: Caju Semințe de floarea soarelui Alune de padure Semințe de pin Fistic Nuci Nuci pecan Migdale Arahide Castane
Cereale: Semințe de in crude Granola crudă Quinoa crudă Fulgi de ovăz Orez brun sălbatic
Altele: Ciocolată Lapte de soia Tofu
Fierul Înafară de rolul pe care-l are de a transporta oxigenul în celulele roşii (hematii), fierul este important pentru sute de proteine şi enzime. Dozele de fier pot varia în funcție de sex, vârstă şi in timpul sarcinii. La adulţi, o doză recomandată este cuprinsă intre 10-15 mg/zi. Cele mai bune surse le putem găsi în:
Carne/peşte: Muşchi de vită Carne tocată de vită slabă Miel Creveți Carne de pui
Cereale: Seminte de in Granola Quinoa Fulgi de ovăz Orez Turtă de mălai Pâine albă
Leguminoase: Linte Fasole alba Fasole pestriță Năut Edamame (păstăi fragedede soia) Fasole oloagă Fasole lima Fasole navy Fasole verde
Oleaginoase: Migdale Caju Castane Alune de padure Arahide Pecan Semințe de in Fistic Nuci
Altele: Tofu Ciocolata Ouă
Magneziu Activează multe enzime, inclusiv acele enzime care furnizează energie corpului. Doza revomandată poate varia in funcție de vârstă, însă o foză bună empirică indică o cantitate cuprinsą intre 300-420 mg/zi Cele mai bune surse:
Cereale: Granola Fulgi de ovăz Pâine albă Semințe de in Quinoa Orez brun
Leguminoase: Năut Edamame Fasole albă Fasole lima Fasole navy Fasole pestriță Fasole oloagă Linte
Legume: Busuioc Mentă Spanac Kale
Altele: Pudră de ciocolată neîndulcită Ceai verde Ceai negru
Seleniu
Chiar dacă este esențial pentru anumite enzime, poate deveni un oxidant toxic. Cantitatea recomandată este de 55-100μg/zi. Doza de 200μg/zi, poate facilita apariția glaucomului.
De aceea trebuie sa fim atenți la alegerea alimentelor, să nu exagerăm cu cantitațile. Exemplu: dacă se consuma mai mult de 120g nuci de Brazilia, depăşeşte pragul recomandat de 55-100 μg.
Cele mai bune surse sunt:
Fructe Curmale Smochine uscate
Oleaginoase Nuci de Brazilia Semințe de floare soarelui
Carne/peşte: Calcan Cod Homar Creveți Crab Somon Muşchi de vita Piept de pui
Lactate: Brânză ricotta Brânză cottage Lapte
Altele: Ouă
Legume: Ciuperci
Cereale: Fulgi de ovăz Semințe de in Granola Pâine albă Orez brun Quinoa
Vanadiul Acest oligoelement ar putea ajuta in cazuri de diabet, să scadă colesterolului şi tensiunea arterială, insă poate cauza daune oxidative. Oamenii de ştiință pre precizează că o cantitate lipsită de riscuri, ar fi ~ între 25-50 μg/zi. Cele mai bune surse sunt:
Zincul Are un rol esențial în activitatea a sute de enzime şi este esențial pentru producerea ADN-ului. O cantitate echilibrată este între 20-30mg/zi. Cantitatea de zinc trebuie dozată în funcție de cupru, pentru a ajunge la un raport de 10 la 1 între zinc şi cupru. Persoanele predispuse la colesterolemie trebuie să fie atente la cupru, deoarece acesta poate creşte nivelul de colesterol. Cele mai bune surse de zinc sunt enumerate mai jos.
Carne/peşte: Crab Carne tocata de vită Muşchi de vită Homar Carne de pui/piept de pui Creveți Calcan Cod Somon
Oleaginoase: Caju Pecan Arahide Nuci Migdale Alune de pădure Semințe de pin Fistic Castane
Cereale: Semințe de in Granola Fulgi de ovăz Quinoa Orez sălbatic Orez brun Orez alb
Legume: Ciuperci Spanac
Fructe: Smochine uscate Curmale
Leguminoase: Năut Edamame Fasole albă Fasole pestriță Linte Fasole oloagă Fasole lima Fasole navy Fasole verde
Altele: Ciocolată Sito de arțar
*în articolul viitor (3), vom continua cu lista vitaminelor ca şi nutrimente esențiale pentru organismul uman, implicit pentru a avea ochi sanătoşi şi frumoşi 🙂
Ochiul cântărește doar 0,27% din corpul uman, dar primește mai mult de 80% din informațiile care ne parvin din mediul înconjurător. Vederea noastră este un dar pe cât de prețios, pe atât de delicat.
Ziua Mondială a Vederii (World Sight Day-WSD), organizată anual în a doua zi de joi a lunii octombrie, cu scopul de a crește gradul de conștientizare și de a concentra atenția globală asupra pierderii vederii și a problemelor de sănătate oculară.
Astăzi, lumea este populată de sute de milioane de oameni care sunt nevăzători, mulți dintre ei cu deficiențe de vedere din cauze tratabile sau prevenibile.
Există soluții dovedite și foarte accesibile, dar nu au fost adoptate la scară largă. Am putea spune ca este o nedreptate socială rușinoasă. Este intenția și speranța noastră ca să devină un instrument puternic în lupta de remediere a nedreptăților și eșecurilor care dau naștere acestui fenomen.
Cel puțin 2,2 miliarde de oameni au probleme de vedere. Dintre aceștia, cel puțin 1 miliard de persoane au o deficiență de vedere care ar fi putut fi prevenită sau care nu a fost încă abordată.
2,6 miliarde de oameni au miopie, inclusiv 312 milioane de copii sub 19 ani.
În plus, milioane de oameni trăiesc cu diverse boli oculare care cresc riscul de pierdere a vederii: – 196 de milioane de oameni care trăiesc cu degenerescență maculară legată de vârstă; – 146 de milioane de oameni care trăiesc cu retinopatie diabetică; -76 de milioane de oameni care trăiesc cu glaucom; -5 milioane de oameni care trăiesc cu trichiasis trachomatis; -277 milioane de oameni care trăiesc cu miopie mare.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Vederii, membrii (IAPB – International Agency for the Prevention of Blindness), lucrează împreună pentru a crește gradul de conștientizare a publicului cu privire la pierderea vederii și problemele de vedere ca probleme majore de sănătate publică internațională.
Acestea au scopul de a influența guvernele/miniștrii sănătății să participe și să desemneze fonduri în programele naționale de prevenire a orbirii. Informarea şi conştientizarea publicul cu privire la prevenirea pierderii vederii, este extrem de importantă. De aceea ne străduim să contribuim și să împărtășim știri, fapte despre sănătatea ochilor și importanța sa incontestabilă.
Evaluarea sănătății oculare e cheia întregului proces de gestionare eficientă a vederii şi sănătății oculare.
Primul pas: programează un test oftalmologic/optometric, ajută de cele mai multe ori la detectarea tulburărilor de vedere;
Pasul 2: este foarte important să purtați ochelarii prescrisi de specialistul vederii. Nu este adevărat că ochelarii vă înrăutățesc vederea, dimpotrivă, vă vor ajuta să vedeți mai clar, ajutându-vă la prevenirea oboselii oculare;
Pasul 3: Folosiți regula 20-20-20 şi anume: Când utilizați ecrane digitale, la fiecare 20 de minute faceți o pauză de 20 de secunde pentru a privi un obiect situat la o distanță de 20 de metri.
Pasul 4: Petrece cât mai mult timp în natură (cel puțin 90 minute /zi);
Rămâi informat!
Sănătatea in general şi a ochilor în special, este primordială.
La bună (re)Vedere!
Există o singură modalitate de a vedea viitorul: să previi astăzi!
Ochiul are nevoie de o cantitate imensă de sânge, in mod deosebit de oxigenul si nutrimentele transportate de acesta, pentru o bună funcționare.
În zona din spatele retinei, are loc cel mai mare debit sangvin din intreg organismul. Singurul loc din organism unde nu este deloc vascularizat, este corneea umană. Corneea se bazează pe rețeaua robustă de vase înconjurătoare, pentru a hrăni celulele care îi înlocuiesc permanent suprafața şi pe rețeaua de vase din partea din față a ochiului ca să poată produce un lichid bogat in nutrimente care îi scaldă suprafața din spate. In acest mod, optimizarea fluxului de sânge către ochi, ajută la menținerea vederii şi la o sănătate corespunzătoare ochilor.
Un studiu facut pe grupuri de oameni cu vârsta cuprinsă între 43 şi 86 de ani, a demonstrat că o viață activă fizic, în comparație cu o viață sedentară, scade riscul slăbirii vederii sau a tulburărilor specifice cu până la 60%.
În acelaşi timp, o alimentație echilibrată, poate avea un aport pozititiv.
Fierul este esențial pentru transportul oxigenului în tot organismul. Însă avem nevoie şi de cupru pentru enzimele care contribuie la transporul fierului, şi pentru a ne asigura ca organismul poate să acceseze forma corectă de fier de care are nevoie. Totodată folatul, vitaminele B6 şi B12activează enzimele necesare in producția de hemoglobină. Să nu uităm de provitamina A care susține dezvoltarea hematiilor (globule roşii), Vitamina C şi E care sunt şi ele implicate. Observăm o adevărată ,,muncă în echipă.”
Arginina, un aminoacid care se gaseşte în multe nutrimente, poate menține un bun echilibru a oxigenului în sânge, un flux sangvin corespunzător, îndeosebi în retină. Contribuția cea mai mare, o are ca precursor al formării oxidului de azot, o moleculă de semnalizare care ajută vasele de sânge să se dilate. Vasele de sânge se pot dilata şi contracta pentru a putea suporta curgerea sângelui prin ele. Dilatarea vaselor de sânge, ajută la redirecționarea unei cantități mai mari la țesut din varii motive (îndeosebi la diabetici).
Arginina o putem găsi in următoarele alimente: produsele lactate, peşte, carne de pui, carne de vită, arahide, nuci, alune, fasolea lima, fasolea mare, mazăre, porumb, spanac, brocoli.
Ca să nu rămână oxidul de azot prea mult in interiorul celulei, să nu se degradeze într-o toxină numită peroxi-nitrit, care la rândul ei poate provoca deteriorări oxidative, avem nevoie de antioxidanți.
Bioflavonoidele oferă beneficii întregului organism şi in acelaşi timp circulației sângelui. Blocarea trombocitelor nesănătoase afectate de procesul oxidativ, controbuie la diminuarea coagulării, întărirerea capilarelor (în caz de edeme).
*Trombocitele sunt cel mai mic tip de celule sangvine, având funcția principala de a ajuta în procesul de coagulare a sângelui.
Bioflavonoidele conțin mii de nutrimente pe care le conțin plantele, acționând ca antioxidanți puternici. Incă nu este recomandată o cantitate care trebuie consumată zilnic, organismul absoarbe doar o mică parte din alimentele consumate si care le conțin.
nuci pecan, alune de pădure, fistic, semințe de pin.
Altele:
Boabe de cacao, ciocolată negră amară, ceai verde, ceai negru, polen de albine.
DIM (Diindolilmetan)
Este un bioflavonoid care controlează inflamația. Sursele alimentare cele mai bune: brocoli, conopida, varza de Bruxelles, varza, varza kale, bok choy/ pak-choi(varza chinezească), năsturel(măcriş de baltă).
Quercitina:
Este un bioflavonoid care controlează inflamația. Cele mai bune surse: Legume: ardei iuți, ceapă roşie, bame, varza kale, salata romană, spanac, fasole verde, brocoli.
Resveratrolul Este un antioxidant purernic cu o activitate anticancerigenă. Resveratrolul este un compus polifenolic, una dintre numeroasele molecule pe care plantele le produc pentru a se proteja în situații stresante: răni, infecții cu ciuperci sau bacterii și expunere la razele ultraviolete.
Resveratrolul este solubil în grăsimi și vine în diferite configurații, trans și cis, adesea legat de molecule de glucoză pentru a forma glucozide.
Termenul de ,,PARADOX FRANCEZ”, a fost introdus de S. Renaud la începutul anilor 1990, pentru a descrie incidența scăzută a bolilor cardiovasculare și a obezității în rândul francezilor, în contrast cu dieta lor relativ bogată în grăsimi.
Identificarea lui în vinul roșu la începutul anilor 90, a stârnit un mare interes și a fost folosită pentru a explica ,,Paradoxul francez, și anume faptul că locuitorii din sudul Franței, în ciuda unei alimentații bogate în grăsimi saturate, au o incidență redusă a bolilor cardiovasculare.
Consumul cu moderație de vin roșu (1pahar pe zi la masa), bogat în reveratrol și alte flavonoide, a fost indicat ca unul dintre posibilii factori de protecție, dând loc unui corp impresionant de studii asupra rolului pe care l-ar avea acest compus, în prevenirea și tratarea unui număr mare de boli.
Resveratrolul se găsește în strugurii negri/roşii/roz sucul de struguri, vin, alune, cacao și toate fructele de pădure din familia Vaccinium, diferitele specii de afin.
Troxerutina este un derivat al unui biflavonoid natural (rutin), folosită in terapia vasoprotectoare, îmbunătățind circulația sangvină.
Printre cele mai bune zurse:
Fructe: citrice, mere (in special coaja), caise, piersici, merişoare crude.
Legume: ardei gras verde , sparanghel.
Cereale: hrişcă.
Carotenoidele, sunt pigmenții vegetali organici cu un rol antioxidant şi alte beneficii.
Din famila carotenoidelor face parte:
ASTAXANTINA Este un antioxidant puternic. Printre cele mai bogate surse sunt: peştele: kirill, creveții, somonul, păstrăvul. Algele.
Beta-caroten, este o carotenoidă de culoare portocalie, prezentă în fructele şi legumele de această culoare, precum şi în cele care au culoarea roşie sau verde, deoarece conțin pigmentul portocaliu ascuns. Consumul zilnic poate sa meargă până la 30 mg/zi. Fumătorii trebuie să facă atenție să nu depăşească 20 mg/ zi, deoarece poate fi riscant. S-a constatat că depăşirea acestei cantități zilnice, poate creşte riscul apariției cancerului pulmonar.
Crocină şi Crocetina, sunt carotenoide/antioxidanți puternici care provin din şofran.
Luteina şi Zeaxantina, este o carotenoidă de culoare portocalie, prezenta în fructele şi legumele de axeastă culoare, precum şi în cele care au culoarea roşie sau verde, deoarece conțin pigmentul portocaliu ascuns. Consumând zilnic 6-12 mg de luteină, celulele din retina ochiului poate să obțină zeaxantina. Cu toate acestea, un consum de 4-8mg zeaxantina, este recomandat.
Sursele alimentare cele mai bune: Kale, spanac, pătrunjel, mazăre verde, varză de Bruxelles, porumb, fasole verde, dovleac, salata romană, dovlecei, brocoli, arpagic, bame, ardei iuți roşii.
Licopenul, este un carotenoid roşu, antioxidant care se gaseşte în fructele şi legumele de culoare roşie si roz. Cantitatea recomadată este de 4-8 mg/zi. Susrsele cele mai bogate sunt: tomatele, guavă, pepene roşu, grepfrut, papaya.
SUPER – ANTIOXIDANȚI Acidul alfa-lipoic (,,antioxidantul antioxidanților”), recomandat 200-600 mg/zi; Sursele alimentare: Carne de vită, produse lactate, carne de pui, peşte, ouă, spanac, broccoli, mazăre, varză de Bruxelles, tomate.
Glutationul, antioxidant implicat in mai multe activități importante ale corpului uman. Surse alimentare: nuci, carne tocată de vită, muşchi de vită, carne de pui, cod, cod negru, ton, creveți, sparanghel, cartofi, spanac, bame, dovlecei, conopidă, broccoli morcovi, ardei graşi roşii şi verzi, mazăre verde, castraveți, frunze de nap, avocado, tomate, lămâi, piersici, grepfrut, portocale, căpșuni, pepene roşu, pepene galben, papaya, mango, pere, mere.
Sulforafanul, un excelent antioxidant. Consum recomandat zilnic 59-400 µg/zi. Sursele alimentare: muguri de baby- broccoli, lujeri de broccoli, varză de Bruxelles, varză roşie, varză albă, conopidă.
*în articolul viitor vom continua lista metalelor/mineralelor esențiale pentru organismul uman, implicit pentru a avea ochi sanătoşi şi frumoşi 🙂
Închei acest capitol cu celebrul motto dat de Hypocrate:
”Fie ca hrana sa-ți fie medicament si medicamentul hrana”.
Plecând de la acest celebrul motto, conștientizarea rolului şi importanța alimentelor pe care le consumam zi de zi, este esențială. Alimentele sunt cele care ar trebui să promoveze sănătatea, starea de bine a întregului organism, si sa ne ajute chiar şi în procesul de vindecare.
Copilul priveste prea aproape de pagina cărții, de ecranul dispozitivelor digitale sau TV;
Clipit frecvent sau mijind ochii;
Copilul îşi freacă ochii des;
Se plânge de dureri de cap sau ochi obosiți;
Poziție anormală a capului pentru a vedea mai bine;
Devierea strabică a ochilor;
Sensibilitate la lumină sau lacrimare excesivă;
Inchide intermitent câte un ochi în încercarea de a vedea mai bine;
Performanțe scolare mai slabe la şcoala;
Evită activități care necesită privire la aproape (scris, citit), sau privire la distanță (sport sau activități recreative);
La Cabinetul de Optica Medicală Lovely Looks, nu ne grabim şi nici nu suntem contra cronometru. Alocăm întotdeauna timpul necesar pentru a avea un diagnostic complet şi corect, pentru că fiecare pacient este important.
Combinația perfectă intre aparatura ultra performantă, experiența, dedicarea şi profesionalismul personalului, este garanția diagnosticării şi rezolvării celor mai complexe probleme de sănătate a ochilor.
Optica medicală Lovely Looks, vă stă la dispoziție cu tehnologie de ultimă generație, Wave Medica Analyzer Wam 700+ ESSILOR.
O soluție complet computerizată, care combină șapte funcții pentru a simplifica screeningul stării de sănătate a ochilor pacienților, pentru a oferi măsurători detaliate.
Este bazat pe o tehnologie de ultimă generație a frontului de undă Shack-Hartmann, oferind o analiză completă a camerei anterioare a ochiului.
📛 Calculează şi diagnostichează 7 măsurători detaliate în 90 de secunde pentru ambii ochi, inclusiv:
▶️ aberații pe fața de undă, pahimetrie, NCT, topografie, ARK și altele;
▶️ Glaucom: combinat cu aparatul ufoto Scheimpflug pentru date de pahimetrie corneană, WAM700 + oferă o presiune precisă Intra Ocular compensată;
▶️ Keratoconus: încorporat cu un modul de topografie, WAM700 + analizează corneea pacientului pentru depistarea keratoconului;
▶️ Lentile de noapte: Folosind simularea vederii pacientului în timpul nopții, studiul pupilelor și aberațiile, WAM700 + evidențiază beneficiile echipamentelor de vedere nocturnă;
▶️ Lentile computerizate: Testul de refracție pentru aproape, permite ECP-urilor eficientizarea folosirii ochelarilor pentru calculator, uşurând eforturile de acomodare. Folosind datele clinice ale ochiului, WAM700 + oferă informații complete pentru a gasi soluții personalizate fiecarui pacient.
Vederea este prețioasă şi împreună putem avea grijă de ea!
🗓 Programează copilul tău pentru perioada 23 august -3 septembrie, dacă are vârsta cuprinsă intre 7 şi 14 ani.
Viața este imprevizibilă şi atât de complexă, incât continuă să ne surprindă zi de zi. Poate fi uimitor şi distractiv, dar uneori poate fi devastator ceea ce ni se întâmplă.
„Până la douăzeci de ani vedeam bine, mergeam cu bicicleta, mergeam la școală, lucram ca patiser, aveam o viață normală. Apoi intr-un ritm alert, o scădere treptată a vederii până la pierderea totală a vederii…..”
Povestea de viață a unui tânăr, care m-a răscolit şi m-a determinat să ,,re-acționez”.
În practica muncii pe care o desfăşor zi de zi ca specialist al vederii, ascult multe poveşti de viață. Uneori gândul că ni se poate întâmpla şi nouă sau chiar uneia dintre persoanele dragi, ne infioară şi în acelaşi timp ne invită să reflectăm.
Aşa cum spuneam şi ştim cu toții, viața este imprevizibilă.
Are 38 de ani, părul lung ondulat, cu ochii pierduți în gol, dar nu lipsiți de expresie. Suferea de retinită pigmentară congenitală. La început a fost un şoc, apoi acceptarea. Când avea retinită acută, în ultima vreme se împiedica pe stradă, nu vedea cele mai elementare obstacole. Zi de zi se confrunta cu un mare disconfort interior, nu voia să aibă nimic de-a face cu asocierile nevăzătorilor și a deficiențelor de vedere.
Retinita pigmentară este un termen care descrie un grup de afecțiuni moștenite, ale căror efecte includ distrugerea retinei și a țesutului responsabil pentru vedere din fundul de ochi.
Cercetătorii, în ciuda muncii asidue, afirmă că această boală nu se poate trata. Din nefericire, de regulă, procesul începe să acționeze treptat și în mod insidios.
Acest tânăr, la vârsta de 28 de ani nu mai avea de ales, a fost nevoit să accepte. Când a pierdut vederea avea două variante: să se închidă în casă sau să reînceapă să trăiască. A ales a doua variantă. Pentru el, pierderea vederii i-a deschis noi dimensiuni, noi limite de bătut, noi frontiere de depăşit.
Și așa a revenit în joc. Este nevăzător de zece ani, învață Braille zi de zi şi nu renunță, nu se oprește o clipă. Ia singur trenul, se plimbă singur pe stradă, vizitează prietenii, iese seara. Din păcate activitatea fizică este limitată şi asta pe termen lung poate ingreuna sănătatea.
Orbirea afectează semnificativ dezvoltarea motrică cu efecte directe și indirecte. Poate fi afectată atât de mult, încât numeroase tratate științifice consideră că a nu vedea afectează coordonarea, postura, intregul aparat locomotor şi nu numai.
Pilates-ul, fitness-ul, activitatea fizică în general sub îndrumarea unui specialist, intr-o sală concepută pentru nevăzători sau deficit grav de vedere, este indispensabilă pentru îmbunătățirea posturii, a respirației, pentru concentrarea și creșterea gradului de conștientizare a corpului.
Până în prezent, în Brașov nu există o astfel de sală, iar persoanele nevăzătoare sau cu un deficit accentuat de vedere, nu au acces în sălile de fitness obișnuite.
Împreună putem face mai mult!
Vă rog să veniți în sprijinul acestui PROIECT- „Mișcare Pentru Nevăzători”, pentru a putea fi realizat.
Sunt convinsă că sensibilitatea şi bunătatea dumneavoastră, vor aduce rezultate de excepție în această acțiune.
Lovely Looks Optica Medicala Braşov Sf.Ioan15-Centrul Vechi Lovely Looks Optica Medicala Braşov Sf.Ioan15-Centrul Vechi
Pterigionul și Pinguecula sunt două protuberanțe anormale care apar pe suprafața ochiului, respectiv a conjunctivei si a corneei.
Pterigionul apare ca un țesut cărnos pe cornee şi are dimensiuni variabile.
Pinguecula apare ca o protuberanță gălbuie în partea albă a ochiului. Se formează pe conjunctivă, in zona nazală, de obicei pe fiecare parte a corneei. Boala mai este asociată cu hipercolesteromia.
Atât pinguecula, cât și pterigionul sunt boli provocate de o degenerare a conjunctivei.
Pterigionul se manifestă ca un țesut albicios pe marginea exterioară a corneei, iar dimensiunea sa variază în funcție de caz.
Această creștere a țesutului ia o formă triunghiulară. În mod normal, se extinde de la conjunctivă spre cornee.
Pterigionul se îcadrează între bolile primitive hiperplazice și degenerative ale conjunctivei și diferențiate de forme clinice de aspect similar, dar cu etiologie diferită.
Pterigionul, tipic în formă triunghiulară sau E“, al cărui vârf ascuțit sau capul este rotit spre centrul corneei în timp ce baza spre pliul semi-lunar, canthus interior. Arată ca o foiță transparentă de deasupra globului ocular, peste marginea corneei. Apare in mod tipic in dreptul fisurii palpebrale (deschiderii pleoapei) in partea nazala.
Pterigionul este mai frecvent la bărbați decât la femei şi apare între 20 și 40 de ani. În unele cazuri se poate inflama şi înroşi, iar în altele se poate mări și îngroșa, dând impresia de corp străin în ochi.
Dacă un pterigion este suficient de mare, acesta poate afecta forma suprafeței corneei, ceea ce duce la astigmatism.
Simptome:
Ochi iritati si inrositi;
Uscaciune oculara;
Mancarime oculara;
Ocazional umflarea conjunctivei;
Aparitia unui nodul galbui pe conjunctiva;
Senzatie de corp strain in ochi;
Disconfort ocular;
Cauze:
Motivul exact pentru aparitia pterigionului nu este complet elucidat. Expunerea pe termen lung la razele solare ultraviolete, iritaţii cronice, ochiul uscat, pot contribui la apariția lor.
Factori de risc:
Expunerea prelungita la radiatii UV;
Iritarea ochilor datorită vântului, prafului şi a vaporilor toxici;
Pterigionul și pinguecula nu necesită tratament specific.
Când pinguecula sau pterigionul devin roşii şi prezintă inflamaţie, se pot recomanda picături sau unguente oculare, iar în unele cazuri picături sau injecții cu steroizi, pentru a reduce inflamaţia.
Este recomandat să se folosească zilnic picături cu acid hialuronic cu greutate moleculară mare, pentru a menține suprafața oculară lubrifiată, un film lacrimal omogen. Astfel se reduce riscul inflamației si a acutizării, dar si se pot folosi preventiv pentru a nu se forma sau agrava, daca sunt deja prezente.
În cazul în care excrescențele devin atât de mari pentru a amenința vederea sau a provoca disconfort persistent, acestea pot fi îndepărtate chirurgical. După îndepărtarea chirurgicală, pterigionul poate recidiva din cauzele expuse mai sus, daca nu avem grijă.
Preventie:
Evitarea expunerii prelungite la vant, praf, radiatii UV;
Purtarea ochelarilor cu protectie UV;
Hidratarea ochilor;
Asigurarea necesarului de vitamina A, C si E.
Ai frijă de ochii tăi, vederea este prețioasă!
Gânduri bune!
Nicoleta Miclea
Counselor Healthy Holistic Living
Lovely Looks Optica Medicala Braşov Sf.Ioan15 – Centrul Vechi
Lovely Looks Optica Medicala Braşov Sf.Ioan15 – Centrul Vechi Optica Medicala Braşov Sf.Ioan15 – Centrul Vechi Lovely Looks Optica Medicala Braşov Sf.Ioan15 – Centrul Vechi Lovely Looks Optica Medicala Braşov Sf.Ioan15 – Centrul Vechi Lovely Looks Optica Medicala Braşov Sf.Ioan15- Centrul Vechi Lovely Looks Optica Medicala Braşov, Sf.Ioan15 – Centrul Vechi
📛 Acest aspect nu trebuie subestimat, deoarece ochii noştri merită foarte mare atenţie;
📛 Vederea şi sănătatea întregului organism este prețioasă, nu trebuie neglijat sau amânat controlul de rutină periodic;
📛 Este mai uşor să previi decât să tratezi!
Problemele care necesită o consultație oftalmologică?
➡️ O scădere bruscă sau progresivă a funcției vizuale sau neclaritatea imaginilor;
➡️ Vederea unor puncte fixe sau mobile sau vederea distorsionată a imaginilor;
➡️ Vederea tinde să limiteze și să reducă câmpul vizual;
➡️ Apariția unor inflamații vizibile a pleoapelor sau a conjunctivei;
➡️ Vederea fulgerelor de scurtă durată;
➡️ Prezența sau apariția strabismului și/sau vederii duble;
➡️ Durere, arsură sau umflare a ochiului sau a pleoapelor;
➡️ Durere de cap;
➡️ Lăcrimare excesivă sau senzația de ochi uscat, corp străin;
➡️ Hipertensiune arterială și diabet.
🔰 Consultația optometrică, numită și verificarea vederii sau controlul refracției, este acea procedură specială prin care opticianul reușește să stabilească cu exactitate prescripția pentru lentilele de corecție oftalmice, sau a lentilelor de contact.
🔰Ce este optotipul optometric?
Optotipul optometric este un monitor polarizat, pe care fiecare persoană trebuie sa citeasca, urmărind de la distanță simboluri, litere și numere care de sus în jos devin din ce în ce mai mici. Instrumentul are o funcție fundamentală pentru a măsura acuitatea vizuală, sau capacitatea ochiului de a focaliza imaginile.
Este un instrument pe care numai un profesionist cu experiență este capabil să-l folosească în mod corespunzător.
Acuitatea vizuală, este determinată în funcție de distanța dintre pacient și monitor și dimensiunea optotipurilor (caracterele/simbolurile/imagini/culori ş.a.), care este capabil să le identifice/citească.
Cât de des ar trebui să mergem la un astfel de control?
Frecvența controalelor depinde de mai mulți factori. Potrivit oamenilor de știință, ochii se dezvoltă repede dupa naștere. Din acest motiv, ochii la nou-născuți sunt verificați atât la naștere cât și la împlinirea vârstei de șase luni.
Ideal ar fi să facem un examen oftalmologic anual, indiferent de prezența sau absența unor tulburări vizuale, cum ar fi miopia, hipermetropia, astigmatismul sau prezbiopia.
Defecte vizuale pot fi neplăcute, dar există un remediu pentru tot atunci când intervii în timp util.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.