În fiecare zi învățăm o ,,lecție de viață”.

Lovely Looks Optica Medicala Braşov
Sf.Ioan15 Centrul-Vechi

https://brasovheroes.ro/ambasador/nicoleta-miclea

În fiecare zi învățăm o ,,lecție de viață”.

Viața este imprevizibilă şi atât de complexă, incât continuă să ne surprindă zi de zi.
Poate fi uimitor şi distractiv, dar uneori poate fi devastator ceea ce ni se întâmplă.

„Până la douăzeci de ani vedeam bine, mergeam cu bicicleta, mergeam la școală, lucram ca patiser, aveam o viață normală. Apoi intr-un ritm alert, o scădere treptată a vederii până la pierderea totală a vederii…..”

Povestea de viață a unui tânăr, care m-a răscolit şi m-a determinat să ,,re-acționez”.

În practica muncii pe care o desfăşor zi de zi ca specialist al vederii, ascult multe poveşti de viață.
Uneori gândul că ni se poate întâmpla şi nouă sau chiar uneia dintre persoanele dragi, ne infioară şi în acelaşi timp ne invită să reflectăm.

Aşa cum spuneam şi ştim cu toții, viața este imprevizibilă.


Are 38 de ani, părul lung ondulat, cu ochii pierduți în gol, dar nu lipsiți de expresie.
Suferea de retinită pigmentară congenitală.
La început a fost un şoc, apoi acceptarea.
Când avea retinită acută, în ultima vreme se împiedica pe stradă, nu vedea cele mai elementare obstacole. Zi de zi se confrunta cu un mare disconfort interior, nu voia să aibă nimic de-a face cu asocierile nevăzătorilor și a deficiențelor de vedere.

Retinita pigmentară este un termen care descrie un grup de afecțiuni moștenite, ale căror efecte includ distrugerea retinei și a țesutului responsabil pentru vedere din fundul de ochi.

Cercetătorii, în ciuda muncii asidue, afirmă că această boală nu se poate trata. Din nefericire, de regulă, procesul începe să acționeze treptat și în mod insidios.

Acest tânăr, la vârsta de 28 de ani nu mai avea de ales, a fost nevoit să accepte.
Când a pierdut vederea avea două variante: să se închidă în casă sau să reînceapă să trăiască.
A ales a doua variantă.
Pentru el, pierderea vederii i-a deschis noi dimensiuni, noi limite de bătut, noi frontiere de depăşit.

Și așa a revenit în joc. Este nevăzător de zece ani, învață Braille zi de zi şi nu renunță, nu se oprește o clipă. Ia singur trenul, se plimbă singur pe stradă, vizitează prietenii, iese seara. Din păcate activitatea fizică este limitată şi asta pe termen lung poate ingreuna sănătatea.

Orbirea afectează semnificativ dezvoltarea motrică cu efecte directe și indirecte.
Poate fi afectată atât de mult, încât numeroase tratate științifice consideră că a nu vedea afectează coordonarea, postura, intregul aparat locomotor şi nu numai.


Pilates-ul, fitness-ul, activitatea fizică în general sub îndrumarea unui specialist, intr-o sală concepută pentru nevăzători sau deficit grav de vedere, este indispensabilă pentru îmbunătățirea posturii, a respirației, pentru concentrarea și creșterea gradului de conștientizare a corpului.

Până în prezent, în Brașov nu există o astfel de sală, iar persoanele nevăzătoare sau cu un deficit accentuat de vedere, nu au acces în sălile de fitness obișnuite.

Împreună putem face mai mult!

Vă rog să veniți în sprijinul acestui PROIECT- „Mișcare Pentru Nevăzători”, pentru a putea fi realizat.

Sunt convinsă că sensibilitatea şi bunătatea dumneavoastră, vor aduce rezultate de excepție în această acțiune.

Fii şi tu un erou!


Te rog susține acest proiect donând sau alergând!


https://brasovheroes.ro/ambasador/nicoleta-miclea


Vă mulțumesc din suflet!💗🙏

Gânduri bune!



Nicoleta Miclea



Counselor Healthy Holistic Living

Lovely Looks Optica Medicala Braşov

Sf.Ioan15- Centrul Vechi

https://opticalovelylooks.ro/cabinetul-nostru/

PTERIGIONUL și PINGUECULA

Lovely Looks Optica Medicala Braşov Sf.Ioan15-Centrul Vechi
Lovely Looks Optica Medicala Braşov Sf.Ioan15-Centrul Vechi

Pterigionul și Pinguecula sunt două protuberanțe anormale care apar pe suprafața ochiului, respectiv a conjunctivei si a corneei.

Pterigionul apare ca un țesut cărnos pe cornee şi are dimensiuni variabile.

Pinguecula apare ca o protuberanță gălbuie în partea albă a ochiului. Se formează pe conjunctivă, in zona nazală, de obicei pe fiecare parte a corneei.
Boala mai este asociată cu hipercolesteromia.

Atât pinguecula, cât și pterigionul sunt boli provocate de o degenerare a conjunctivei.

Pterigionul se manifestă ca un țesut albicios pe marginea exterioară a corneei, iar dimensiunea sa variază în funcție de caz.

Această creștere a țesutului ia o formă triunghiulară. În mod normal, se extinde de la conjunctivă spre cornee.

Pterigionul se îcadrează între bolile primitive hiperplazice și degenerative ale conjunctivei și diferențiate de forme clinice de aspect similar, dar cu etiologie diferită.

Pterigionul, tipic în formă triunghiulară sau E“, al cărui vârf ascuțit sau capul este rotit spre centrul corneei în timp ce baza spre pliul semi-lunar, canthus interior.
Arată ca o foiță transparentă de deasupra globului ocular, peste marginea corneei. Apare in mod tipic in dreptul fisurii palpebrale (deschiderii pleoapei) in partea nazala.


Pterigionul este mai frecvent la bărbați decât la femei şi apare între 20 și 40 de ani.
În unele cazuri se poate inflama şi înroşi, iar în altele se poate mări și îngroșa, dând impresia de corp străin în ochi.

Dacă un pterigion este suficient de mare, acesta poate afecta forma suprafeței corneei, ceea ce duce la astigmatism.

Simptome:

Ochi iritati si inrositi;

Uscaciune oculara;

Mancarime oculara;

Ocazional umflarea conjunctivei;

Aparitia unui nodul galbui pe conjunctiva;

Senzatie de corp strain in ochi;

Disconfort ocular;


Cauze:

Motivul exact pentru aparitia pterigionului nu este complet elucidat.
Expunerea pe termen lung la razele solare ultraviolete, iritaţii cronice, ochiul uscat, pot contribui la apariția lor.


Factori de risc:

Expunerea prelungita la radiatii UV;

Iritarea ochilor datorită vântului, prafului şi a vaporilor toxici;

Vârsta;

Ochii uscati;

****Agricultorii, muncitorii expuşi condițiilor nefavorabile menționate mai sus(costruttori, sudorientale etc), pescarii ş.a.

Tratament:

Pterigionul și pinguecula nu necesită tratament specific.

Când pinguecula sau pterigionul devin roşii şi prezintă inflamaţie, se pot recomanda picături sau unguente oculare, iar în unele cazuri picături sau injecții cu steroizi, pentru a reduce inflamaţia.

Este recomandat să se folosească zilnic picături cu acid hialuronic cu greutate moleculară mare, pentru a menține suprafața oculară lubrifiată, un film lacrimal omogen.
Astfel se reduce riscul inflamației si a acutizării, dar si se pot folosi preventiv pentru a nu se forma sau agrava, daca sunt deja prezente.

În cazul în care excrescențele devin atât de mari pentru a amenința vederea sau a provoca disconfort persistent, acestea pot fi îndepărtate chirurgical.
După îndepărtarea chirurgicală, pterigionul poate recidiva din cauzele expuse mai sus, daca nu avem grijă.


Preventie:

Evitarea expunerii prelungite la vant, praf, radiatii UV;

Purtarea ochelarilor cu protectie UV;

Hidratarea ochilor;

Asigurarea necesarului de vitamina A, C si E.



Ai frijă de ochii tăi, vederea este prețioasă!

Gânduri bune!

Nicoleta Miclea

Counselor Healthy Holistic Living

Lovely Looks Optica Medicala Braşov
Sf.Ioan15 – Centrul Vechi

Cabinetul nostru

De la ,,DESTUL DE CIAR” la ,,FOARTE CLAR”

Lovely Looks Optica Medicala Braşov
Sf.Ioan15 – Centrul Vechi
Optica Medicala Braşov
Sf.Ioan15 – Centrul Vechi
Lovely Looks Optica Medicala Braşov
Sf.Ioan15 – Centrul Vechi
Lovely Looks Optica Medicala Braşov
Sf.Ioan15 – Centrul Vechi
Lovely Looks Optica Medicala Braşov
Sf.Ioan15- Centrul Vechi
Lovely Looks Optica Medicala Braşov,
Sf.Ioan15 – Centrul Vechi

📛 Acest aspect nu trebuie subestimat, deoarece ochii noştri merită foarte mare atenţie;

📛 Vederea şi sănătatea întregului organism este prețioasă, nu trebuie neglijat sau amânat controlul de rutină periodic;

📛 Este mai uşor să previi decât să tratezi!

Problemele care necesită o consultație oftalmologică?

➡️ O scădere bruscă sau progresivă a funcției vizuale sau neclaritatea imaginilor;

➡️ Vederea unor puncte fixe sau mobile sau vederea distorsionată a imaginilor;

➡️ Vederea tinde să limiteze și să reducă câmpul vizual;

➡️ Apariția unor inflamații vizibile a pleoapelor sau a conjunctivei;

➡️ Vederea fulgerelor de scurtă durată;

➡️ Prezența sau apariția strabismului și/sau vederii duble;

➡️ Durere, arsură sau umflare a ochiului sau a pleoapelor;

➡️ Durere de cap;

➡️ Lăcrimare excesivă sau senzația de ochi uscat, corp străin;

➡️ Hipertensiune arterială și diabet.

🔰 Consultația optometrică, numită și verificarea vederii sau controlul refracției, este acea procedură specială prin care opticianul reușește să stabilească cu exactitate prescripția pentru lentilele de corecție oftalmice, sau a lentilelor de contact.

🔰Ce este optotipul optometric?

Optotipul optometric este un monitor polarizat, pe care fiecare persoană trebuie sa citeasca, urmărind de la distanță simboluri, litere și numere care de sus în jos devin din ce în ce mai mici.
Instrumentul are o funcție fundamentală pentru a măsura acuitatea vizuală, sau capacitatea ochiului de a focaliza imaginile.

Este un instrument pe care numai un profesionist cu experiență este capabil să-l folosească în mod corespunzător.

Acuitatea vizuală, este determinată în funcție de distanța dintre pacient și monitor și dimensiunea optotipurilor (caracterele/simbolurile/imagini/culori ş.a.), care este capabil să le identifice/citească.

Cât de des ar trebui să mergem la un astfel de control?

Frecvența controalelor depinde de mai mulți factori.
Potrivit oamenilor de știință, ochii se dezvoltă repede dupa naștere. Din acest motiv, ochii la nou-născuți sunt verificați atât la naștere cât și la împlinirea vârstei de șase luni.

Ideal ar fi să facem un examen oftalmologic anual, indiferent de prezența sau absența unor tulburări vizuale, cum ar fi miopia, hipermetropia, astigmatismul sau prezbiopia.

Defecte vizuale pot fi neplăcute, dar există un remediu pentru tot atunci când intervii în timp util.

Gânduri bune!💗

Nicoleta Miclea

Counselor Healthy Holistic Living

Lovely Looks Optica Medicala Braşov

Programări

Cabinetul nostru

SOLIDARITATEA ÎN ACȚIUNE

Când oamenii cărora le pasă de binele altora se reunesc, își suflecă mânecile și participă activ la inițiative pentru îmbunătățirea comunității lor, conturează un lucru magnific care îi face pe toți cei care participă la ea, să trăiască o experiență de neuitat.

A fi ,,LIONS” înseamnă a conduce prin exemplu, a construi relații și a îmbunătăți lumea prin solidaritate.

Cluburile Lions sunt cunoscute în întreaga lume, si pentru munca lor în favoarea persoanelor nevăzătoare și a celor cu deficiențe de vedere.

Această activitate a început cu propunerea lui Helen Keller către membrii Lions de a deveni „Cavaleri ai nevăzătorilor în Cruciada împotriva întunericului”, la Convenția Lions Clubs International din 1925.

Acesta este modul în care, ~ 1,4 milioane de bărbați și femei înclinați spre servicii umanitare, își oferă talentele și timpul pentru a-i servi pe alții împreună, pentru a avea un impact de durată și a lăsa amprenta asupra vieții mai multor oameni.

Când devii ,,LIONS”, te alături unei rețele globale de voluntari care lucrează împreună pentru a face diferența.

Cu 100% din donații îndreptate către granturi și programe, face posibil ca Lions să ofere servicii pline de compasiune persoanelor care au nevoie de ajutorul nostru.

În timp ce cei care beneficiază de sprijinul dumneavoastră s-ar putea să nu afle niciodată despre generozitatea dumneavoastră, fundația Lions Clubs International și beneficiarii noștri sunt recunoscători pentru sprijinul dumneavoastră.

Lions Clubs International este cea mai mare organizație umanitară din lume.

Lions, sunt prezenți în 199 de țări din întreaga lume, demonstrând faptul că idealurile de SERVICIU, PRIETENIE, AJUTOR pentru comunitățile aflate în dificultate, sunt concepte astfel incât să unească oamenii, indiferent de appartenența politică, culturală, religioasă, lingvistică și rasială.

Vocația internațională Lions, este așadar clară, pentru munca lor nu există granițe.


Clubul Lions Brasov, District 124 Romania împreună cu Lovely Looks Optica Medicala Braşov

Comunicat tip General in: #optica, #sanatateavederii #neocrotim batranii #vedereaestepretioasa #Clubul Lions Brasov, District 124 Romania #Lovely Looks Optica Medicala Braşovons

Lions Club Brașov, membru District 124 Romania, a cărui președinte în acest an este PDG David Istvan, a ales sa ofere consultatie de specialitate si ochelari de citit, pentru batranii din cadrul AFMC Christiana – Caminul de Batrani Teofil Mija din Sacele, alaturi de compania Lovely Looks Optica Medicala Braşov, reprezentata de Nicoleta Miclea, Cristina Popescu si Robert Csaki.

In aceasta campanie au fost consultați un numar de 27 bătrâni.
Pentru un număr de 19 persoane au fost stabilite dioptriile ochelarilor, ramele de ochelari si lentilele oftalmice, iar pentru un număr de 4 persoane a fost necesară o programare la cabinetul de Optică Medicală si Oftalmologie Lovely Looks, pentru o consultație generală oftalmologică cu topografie corneana, pahimetrie, tensiune intraoculară şi fund de ochi.

In fiecare zi, ori de cate ori avem prilejul, ne investim timpul, talentele si resursele in comunitatile in care traim, muncim si deservim.

Credem cu tarie, ca nu exista provocari care nu pot fi depasite atunci cand ne unim fortele pentru a face bine, a reconstrui si a merge mai departe.

Reamintim ca membrii Lions din intreaga lume se reunesc in jurul a cinci cauze globale importante: ocrotirea vederii, combaterea foametei, ocrotirea mediului inconjurator, combaterea cancerului pediatric si combaterea diabetului.
Membrii Lions au gasit si de aceasta data, modalitati innovatoare de a deservi comunitatea in conditii de siguranta in timpul acestei crize globale de sanatate.

Aceste idei au rezultat din actiuni cu impact direct, sustinute de dorinta de a darui ajutor si incredere oamenilor care, intr-un moment al vietii, au nevoie sa fie sprijiniti sa mearga mai departe.

,,Chiar și cei mai încrezători oameni în ei înșiși, s-au simțit ca niște străini sau s-au simțit nevăzuți și neauziți la un moment în viața lor”
– Steve Carell


Gânduri bune!💗

Nicoleta Miclea

Counselor Healthy Holistic Living
Lovely Looks Optica Medicala Braşov

Lions Club Brașov, membru District 124 Romania
Voluntar/Partener
Lions Club Brașov, membru District 124 Romania

XANTELASMA

Lovely Looks Optica Medicala Braşov
Sf.Ioan15 – Centrul Vechi


Xantelasma este o acumulare de grăsimi, în special colesterol, localizată pe pleoape.
Deosebit de răspândită după vârsta de 40 de ani, afectează frecvent și tinerii și apare ca o pată moale și gălbuie, de formă și dimensiune variabile, care iese pe pleoapă.


Nu provoacă durere și nu interferează cu vederea.

Dezbaterea cu privire la legătura dintre xantelasmă și colesterol și alte niveluri de lipide din sânge este încă deschisă.
Dele fapt, se pare că xantelasmele nu sunt neapărat asociate cu dislipidemie, dar sunt cazuri în care acestea sunt asociate cu niveluri alterate de lipide din sânge.

Ce boli pot fi asociate cu xantelasma?

Patologiile care pot fi asociate cu xantelasma sunt următoarele:

Ciroza biliară primară

Ciroza hepatică

Dislipidemii

Hipotiroidismul

Pancreatită

Vă rugăm să rețineți că aceasta nu este o listă exhaustivă și că ar fi întotdeauna mai bine să vă consultați medicul dacă simptomele persistă

Care sunt remediile pentru xantelasma?

Xantelasma poate fi îndepărtată chirurgical. Bisturiile nu sunt singura varianta, din fericire există și alte variante valabile, cum ar fi laser cu CO2 sau argon, cauterizare chimică cu acizi acetici clorurati.
În cazul xantelasmei superficiale, uscare electrică sau crioterapie.
Din păcate, xantelasma se reformează uneori după îndepărtare.
Pentru a reduce riscul, în unele cazuri poate fi util să urmați o dietă săracă în grăsimi.


Când să vă adresați medicului dumneavoastră cu xantelasmă?

Dacă xantelasma este un motiv de îngrijorare sau disconfort, cel mai bine este să solicitați asistență medicală.
În acest fel, se va putea verifica dacă la baza sa există o problemă care necesită un tratament specific,și dacă este necesar, să o îndepărtezi cu tehnica cea mai potrivită cazului dumneavoastră.

Sănătatea este prețioasă, aveți grijă de ea!

Gânduri bune!💗


Nicoleta Miclea
Counselor Healthy Holistic Living

Lovely Looks Optica Medicala Braşov
Sf.Ioan15, Centrul Vechi.


Optica@lovelylooks.ro


0726 787 010

https://opticalovelylooks.ro/cabinetul-nostru/

https://opticalovelylooks.ro/programari/

ALINĂ OCHII ROŞII ŞI IRITAȚI

Lovely Looks Optica Medicala Braşov
Sf.Ioan15 – Centrul Vechi

Femeile se confruntă cu multe tipuri diferite de modificări ale vederii de-a lungul vieții lor din cauza fluctuațiilor hormonale.
Estrogenul care se găsește în corpul femeilor, poate face corneea mai „elastică”.

O dereglare a estrogenului și progesteronului poate duce la sindromul de ochi uscat, care poate cauza vedere încețoșată sau dublă dacă nu este tratată corespunzător.

Imaginează-ți că ești și purtătoare de lentile de contact. Rezultatul ar îngrozitor!

Posibilă soluție?

ALINĂ OCHII ROŞII ŞI IRITAȚI CU Hylo Parin® – heparină sodică 1300 U.I/ml

Hylo Parin ® este dedicat ochiului roșu

INDICAT ÎN CAZUL HIPEREMIEI DATORATĂ INFLAMAȚIEI LOCALE POSTLEZIONALE

Puteți calma imediat toate simptomele specifice ochiului roșu însoțite de:

LEZIUNI OCULARE

KERATITE VIRALE

CONJUNCTIVE VIRALE

OCHI USCAT

DE REGULĂ 3 PICĂTURI PE ZI DE HYLO PARIN ®.

1. Heparina sprijină vindecarea suprafeței oculare după traumatismele severe.

2. Are capacitatea de a diminua semnificativ simptomele acestora, reducând roșeața oculară, mâncărimea, durerea intensă și senzația de arsură.

3. Heparina are rol anticoagulant.

4. Heparina, alături de acidul hialuronic macromolecular, calmează rapid inflamația și iritația locală.

DISPOZITIVUL COMOD

Sistem patentat COMOD®

Sistemul este unic, având integrate 15 componente și conceput special pentru a fi aplicabil în orice poziție.

Acesta rămâne steril în permanență, având valve de sterilitate din argint. Inovația sistemului nu permite contaminarea conținutului fără a folosi conservanți.

HYLO PARIN ARE ÎN COMPONENȚĂ ACID HIALURONIC CU GREUTATE MOLECULARĂ MARE

Persistența efectului HYLO PARIN este dependentă de greutatea moleculară mare a acidului hialuronic din compoziția sa.

DE CE?

Persistența crește odată cu creșterea greutății moleculare și a concentrației.

Vâscozitatea și vâscoelasticitatea vor crește odată cu creșterea greutății moleculare și a concentrației.

EFECTELE BENEFICE ALE ACIDULUI HIALURONIC ASUPRA FILMULUI LACRIMAL

1. Calmează rapid toate simptomele neplăcute ale ochiului uscat și protejează împotriva efectelor inflamației suprafeței oculare.

2. Persistă pentru mult timp

3. Stimulează vindecarea leziunilor epiteliale

Alte beneficii ale acidului hialuronic cu greutate moleculară mare:

Are efect CITOPROTECTOR (are efect împotriva stresului oxidativ)

Are efect FOTOPROTECTOR (protejează epiteliul cornean de citotoxicitatea indusă de radiația UVB)

ANTIINFLAMATOR

ANTIAPOPTOTIC (proces prin care celulele declanșează propria lor auto-distrugere ca răspuns la un anumit semnal).

PROTECȚIE UVB

Ai grijă de sănătatea ochilor tăi, vederea este prețioasă!

Gânduri bune! ❤️

Nicoleta Miclea
Counselor Healthy Holistic Living

Lovely Looks Optica Medicala Braşov
Sf.Ioan15, Centrul Vechi.
Optica@lovelylooks.ro
0726 787 010

ÎNGRIJIREA INTENSĂ A SUPRAFEȚEI OCULARE

Lovely Looks Optica Medicala Braşov
Sf.Ioan15- Centrul Vechi

HYLO DUAL® 


Calmează imediat toate simptomele specifice inflamației și iritației suprafeței oculare cum ar fi:
– CONJUNCTIVITE BACTERIENE


– CONJUNCTIVITE ALERGICE


– OCHIUL USCAT


DE REGULĂ 3 PICĂTURI PE ZI DE HYLO DUAL®.


Hylo Dual conține ectoină 20 mg/ml

Ectoina este o substanță organică produsă de diferite bacterii halofile (organismele vii care pot trăi în mediul sărat, adică în mediile în care concentrația de sare este ridicată), şi sunt capabile să supraviețuiască în condiții extreme .
Interesul pentru ectoină derivă din capacitatea sa de a proteja celula bacteriană de diferiți factori de stres, reprezentați în principal de factori fizici, precum radicalii liberi, razele UV, factorii termici și chimici (cum ar fi stresul osmotic ), etc.


1. Reduce procesele inflamatorii și alergice în desfășurare;


2. Scade simptomatologia și accelerează vindecarea;


3. Efect de durată;


Are un sistem patentat COMOD®


Sistemul este unic, având integrate 15 componente și conceput special pentru a fi aplicabil în orice poziție.
Acesta rămâne steril în permanență, având valve de sterilitate din argint.
Inovația sistemului nu permite contaminarea conținutului fără a folosi conservanți.


HYLO DUAL ARE ÎN COMPONENȚĂ ACID HIALURONIC CU GREUTATE MOLECULARĂ MARE


Persistența efectului Hylo DUAL, este dependentă de greutatea moleculară mare a acidului hialuronic din compoziția sa.


DE CE?
Persistența crește odată cu creșterea greutății moleculare și a concentrației.
Vâscozitatea și vâscoelasticitatea vor crește odată cu creșterea greutății moleculare și a concentrației.


EFECTELE BENEFICE ALE ACIDULUI HIALURONIC ASUPRA FILMULUI LACRIMAL


Proprietățile acidului hialuronic sunt strict dependente de mărimea moleculară a acestuia.
Acidul hialuronic macromolecular (cel care se folosește și în componența produselor din gama HYLO EYE CARE) are proprietăți antiinflamatorii, spre deosebire
de cel cu moleculă mică, care are efect proinflamator.


1. Calmează rapid toate simptomele neplăcute ale ochiului uscat și protejează împotriva efectelor inflamației suprafeței oculare;


2. Persistă pentru mult timp;


3. Stimulează vindecarea leziunilor epiteliale.


Alte beneficii ale acidului hialuronic cu greutate moleculară mare:


– CITOPROTECTOR (are efect împotriva stresului oxidativ);


 – FOTOPROTECTOR (protejează epiteliul cornean de citotoxicitatea indusă de radiația UVB);


– ANTIAPOPTOTIC;


– ANTIINFLAMATOR;


– PROTECȚIE UVB;


Gânduri bune şi la bună vedere!


Nicoleta Miclea


Counselor Healthy Holistic Living


Lovely Looks Optica Medicala Braşov
Sf.Ioan15, Centrul Vechi.

Cabinetul nostru

Programări

„Copii cu ochi sănătoşi şi frumoşi pentru un viitor mai bun”

Lovely Looks Optica Medicala Braşov, Sf.Ioan15, Centrul Vechi,

„Copii cu ochi sănătoşi şi frumoşi pentru un viitor mai bun”. Proiect realizat de Lovely Looks Optica Medicala & Oftalmologie Braşov, Sf.Ioan15- Centrul Vechi.

Screening-ul gratuit pentru copii constă în:

Topografia corneană;

Pahimetria corneana/Gonioscopie;

Tensiune intraoculară;

Acuitate/motilitate oculară;

Determinarea astigmatismului/keratoconus;

Determinarea dioptriilor (unde este cazul);

Managementul miopiei reprezintă o preocupare globală.

Chiar dacă presupunem ca vederea noastră sau a copiilor noștri este bună, sau că ochii sunt sănătoși, un examen minuțios realizat de un specialist al vederii, este singura modalitate de a fi cu adevărat siguri.

Știm că miopia este o problemă din ce în ce mai răspândită, care este destinată să crească la nivel planetar.

De fapt, statisticile indică o creștere constantă și semnificativă în ultimii 20 de ani, și astăzi o treime din populația lumii suferă de miopie.

Tendința detectată sugerează date destinate să crească, cu o proiecție care va duce la depășirea pragului de 50% în 2050.

Cercetările efectuate arată, că majoritatea cauzelelor sunt concentrate pe schimbarea obiceiurilor de viață, în principal în creșterea activității vizuale la ,,distanță apropiată”, folosind adesea dispozitive digitale și timpul mai scurt petrecut în spații deschise.


Controlul evoluției miopiei la copii și adolescenți, este tema de cel mai mare interes în ultima perioadă în raport cu creșterea constantă a miopiei, în special la grupele de vârstă ale subiecților de vârstă școlară de la 7 la 14 ani.

Studiile efectuate până acum, arată că peste 60% din miopie se dezvoltă deja în jurul vârstei de 7 ani până la adolescență.

Factorii de risc ai miopiei sunt: genetici, etnici (prevalență mai mare la asiatici), vârsta și factorii de mediu.

Prin urmare, prevenirea miopiei infantile cu adoptarea măsurilor de precauție, devine un factor important pentru limitarea progresiei constante a acestui defect vizual.

Lovely Looks Optica Medicala Braşov, propune un proiect, care se constituie într-un screening pentru identificarea și evaluarea stării de sănătate oculară a copiilor între 7-14 ani.

Din acest proiect vor face parte: oftalmologi, opticieni-optometriști, sprijiniți de cadrele didactice ale unităților de învățământ selectate, pe care le vom publica in curând.


La Cabinetul de Optica Medicală si Oftalmologie Lovely Looks, nu ne grabim şi nici nu suntem contra cronometru.
Alocăm întotdeauna timpul necesar pentru a avea un diagnostic complet şi corect, pentru că fiecare pacient este important.
Combinația perfectă intre aparatura ultra performantă, experiența, dedicarea şi profesionalismul personalului, este garanția diagnosticării şi rezolvării celor mai complexe probleme de sănătate a ochilor.

Lovely Looks, vă stă la dispoziție cu tehnologie de ultimă generație, Wave Medica Analyzer Wam 700+ ESSILOR.

O soluție complet computerizată, care combină șapte funcții pentru a simplifica screeningul stării de sănătate a ochilor pacienților, pentru a oferi măsurători detaliate, ,,NON CONTACT”.

Este bazat pe o tehnologie de ultimă generație a frontului de undă Shack-Hartmann, oferind o analiză completă a camerei anterioare a ochiului.

Calculează şi diagnostichează 7 măsurători detaliate în 90 de secunde pentru ambii ochi, inclusiv:

🔰 aberații pe fața de undă, pahimetrie, NCT, topografie, ARK și altele;

🔰 Cataractă: folosind Retroilluminare, WAM700 + evidențiază opacitatea cristalinului;

🔰 Glaucom: combinat cu aparatul ufoto Scheimpflug pentru date de pahimetrie corneană, WAM700 + oferă o presiune precisă Intra Ocular compensată;

🔰 Keratoconus: încorporat cu un modul de topografie, WAM700 + analizează corneea pacientului pentru depistarea keratoconului;

🔰 Lentile de noapte: Folosind simularea vederii pacientului în timpul nopții, studiul pupilelor și aberațiile, WAM700 + evidențiază beneficiile echipamentelor de vedere nocturnă;

🔰 Lentile computerizate: Testul de refracție pentru aproape, permite ECP-urilor eficientizarea folosirii ochelarilor pentru calculator, uşurând eforturile de acomodare.
Folosind datele clinice ale ochiului, WAM700 + oferă informații complete pentru a gasi soluții personalizate fiecarui pacient.



Dragi părinți,

Suntem convinși că ochii copiilor voştri sunt speciali.
A vedea cu claritate ceea ce se petrece în jurul lor, când sunt acasă sau cu prietenii și colegii de școală, este esențial în dezvoltare.

De aceea, verificarea acuității vizuale de la cele mai mici vârste este un aspect esențial în educația și sănătatea copiilor.

Singura cale este prevenirea problemelor de vedere și corectarea la timp a acestora, efectuând controale periodice, cu cea mai mare acuratețe.

Lovely Looks Optica Medicala Braşov, prin proiectul „Copii cu ochi sănătoşi şi frumoşi pentru un viitor mai bun”, își propune să identifice și să ajute școlarii care au probleme de vedere să le corecteze.

Astfel se realizează un screening complet, pentru copiii între 8 și 14 ani, pentru identificarea și evaluarea stării lor de sănătate oculară.
Cele mai recente estimări ale Organizației Mondiale a Sănătății asupra amplorii mondiale a deficiențelor vizuale, confirmă faptul că 1 din 6 persoane, adică 1,3 miliarde de oameni, suferă de probleme de vedere nediagnosticate, iar 1 din 12 cazuri de orbire este un copil.

Cu toate acestea, specialiștii spun că 80% dintre cauzele problemelor de vedere pot fi prevenite și pot fi tratate adecvat, și astfel putem schimba în bine viețile acestor oameni.

De asemenea, simpla purtare a unei perechi de ochelari de către un copil, corespunzătoare problemei lui de vedere, poate însemna, după numai 9 luni de purtare, de două ori mai multă informație acumulată în școală.

Alături de controalele medicale anuale, îți recomandăm să-ți încurajezi copilul să petreacă mai mult timp în aer liber, acolo unde privitul la distanță și lumina, reduc mult dezvoltarea anumitor defecte ale vederii.

E indicat să reducă la minim folosirea telefonului mobil, a tabletei sau calculatorului, în zilele obișnuite de şcoală.
În weekend sau vacanță, este recomandat să le foloseasca maxim 1 oră pe zi.

De asemenea, consumul zilnic de fructe și legume cât mai colorate îl vor ajuta să-și mențină sănătatea oculara.

Vederea este prețioasă şi împreună putem avea grijă de ea!

Gânduri bune!

Nicoleta Miclea

Counselor Healthy Holistic Living


Pentru mai multe informații, nu ezitați să ne contactați.


Lovely Looks Optica Medicala Braşov

Sf.Ioan15, Centrul Vechi.


Optica@lovelylooks.ro

 0726 787 010

https://opticalovelylooks.ro/programari/

https://opticalovelylooks.ro/cabinetul-nostru/

CORELAȚIA DINTRE POSTURĂ ŞI VEDERE

Lovely Looks Optica Medicala Braşov, Sf.Ioan15,Centrul Vechi.
Lovely Looks Optica Medicala Braşov, Sf.Ioan15, Centrul Vechi.
Lovely Looks Optica Medicala Braşov, Sf.Ioan15, Centrul Vechi.

O postură incorectă, nu numai că poate contribui în timp la probleme de respirație superficială, vascularizație deficitară ş.a., dar poate afecta și vederea.
Se poate întâmpla ca o vederea slabă să contribuie la dezechilibre posturale, care apoi provoacă probleme de sănătate grave.


Pentru mulți dintre noi care petrecem ore întregi în fața unui computer zi de zi, este important să înțelegem legătura dintre postură și vedere,  și cel mai important să știm, cum să prevenim eventualele dezechilibre.
Din punct de vedere științific, 90% din informațiile necesare dezvoltării cognitive și operaționale se desfăşoară cu ajutorul ochilor ( a vederii).

Un orb de la naștere nu are conceptul de culoare, forma obiectelor, fețelor și frumuseților naturale care îl înconjoară.
În schimb, unele deficiențe vizuale pot fi cauza unor posturi anormale, oboseală oculară, dureri de cap, dificultăți în studiu și la locul de muncă, până la compromiterea evoluției copilului, creșterea, pregătirea, cariera, viitorul unui individ.
La vârstnici acestea sunt principala cauză a demenței senile.


La fel, pentru a compensa deficiențele vizuale care nu sunt corectate în mod adecvat, corpul impune asumarea unor posturi anormale, cum ar fi torsiunea gâtului (torticolis este o contractura a muschiilor gatului care limiteaza miscarile de rotație a capului), înclinarea capului, avansarea umerilor și înclinarea coloanei vertebrale.
Tensiunea musculară neregulată rezultată, generează durere și disconfort.

Faceți experiența legării la ochi timp de 30 de minute pentru a dobândi valoarea FUNCȚIEI VIZUALE.
Ea ne afectează ÎNTREGUL CORP, viața de zi cu zi și CALITATEA vieții noastre.

Prin urmare, lipsa de corecție, o corecție insuficientă, dezechilibrată sau inadecvată pentru activitatea desfășurată, DETERMINĂ INEFICIENȚELE așa cum este descris mai sus, înrăutățește calitatea vieții, declanșează procese de compensare la nivel POSTURAL, provocând DURERE mai mult sau mai puțin importantă.


CATEVA EXEMPLE:


1. ABSENȚA OCHELARILOR
Aproximativ 95% din populație are nevoie de o corecție vizuală, iar 90% din cazuri, un ochi este diferit de celălalt. Prin urmare, pentru a compensa orice deficiență vizuală, se creează tensiuni cel puțin la structurile craniene și apoi la torsiunile cervicale în direcția ochiului mai performant.


2. OCHELARII DIN SUPERMARKET, FARMACII SI ALTE PUNCTE DE VÂNZARE NESPECIALIZATE
Presupunând că nimeni la nivel comercial nu este capabil să facă miracole, în astfel de locuri nespecializate, calitatea lentilelor este cu siguranță slabă. Ceea ce contează cel mai mult este că lentilele sunt de putere dioptrică egală și prin urmare, nepotrivite pentru cei care-i poartă.
În plus, nu respectă distanța interpupilară, care necesită vederea pentru aproape.
Au o distanță standard de 60mm, utilă mai degrabă pentru divergență(vederea la distanță) si nu pentru convergență (vederea la aproape).
Utilizarea prelungită provoacă tensiuni la nivelul mușchilor oculari, rezultând oboseală și durere, dar mai presus de toate phorie și strabism adesea CRONICE, cu dublarea imaginilor care se poate intui cu  ușurință.


3. DISTANȚĂ INTERPUPILARĂ
Pentru o vedere confortabilă și corectă, punctul focal al lentilei trebuie să corespundă pupilei fiecărui ochi, atât pentru vederea de aproape cât şi pentru distanță.
Este clar să înțelegem cum chiar și cele mai mici abateri duc la torsiunea oculară și la repercusiuni craniene.


4. CALITATEA LENTILOR
Ca în orice sector comercial, există produse de calitate scăzută și ieftine și produse de înaltă calitate și inevitabil cu un preț mai mare decât cele anterioare.
Ochiul nostru trebuie să se rotească 360° și prin urmare, necesită o lentilă perfectă pe întreaga sa suprafață. 
Realizarea unui obiectiv de această calitate, necesită tehnologii avansate de producție, care sunt scumpe și incompatibile cu economisirea costurilor.


5. MARIMEA RAMEI
Teoretic, pupila ar trebui să fie în centrul fiecărei lentile.
Dacă rama este mare, există un ,,exces de lentilă”, unde se produc aberații și prisme induse în partea temporală, de multe ori enervante care provoacă torsiune craniană și posturală.
În prezent, moda oferă rame cu forme ample (anou cu diametrul mare), punte nazală mare. Atunci când purtăm astfel de ochelari, pupila este situată in partea superioară a lentilelor, ceea ce nu-i tocmai corect.
În acest fel, axa vizuală trece printr-o prismă, și prin urmare cu distorsiuni inevitabile, care pot fi compensate numai cu lentile de înaltă calitate.


6. SUBCORECȚII
Dacă diopriile ochelarilor sunt insuficiente în raport cu nevoia OBIECTIVĂ a fiecărui ochi, aceasta determină o vedere redusă în comparație cu exigența propriu-zisă.
Prin urmare, creierul ,,comandă” în mod constant să schimbe focalizarea provocând mai întâi spasme la nivelul cristalinului și apoi întregii structuri oculare. Pe lângă oboseala naturală și / sau cefaleea, în cazul ochilor miopi există o creștere a progresivității miopiei.


7. OCHELARII DE SOARE
De obicei le atribuim doar o funcție FASHION, fără a lua în considerare calitatea lentilelor. 
Dacă lentilele sunt de proastă calitate şi nu sunt procesate optic, pot provoca distorsiuni vizuale grave. 
Dacă nu au filtru pentru razele UVA-UVB, un tratament antireflex de calitate, acestea pot provoca daune grave ochilor, în special cristalinului și retinei. Adesea purtătorul acuză disconfort, oboseală, cefalee etc.


CONSIDERAȚII FINALE
Fiecare dintre noi folosește vederea pe tot parcursul zilei, cu excepția duratei somnului.
Orice situație în care utilizăm vederea în mod necorespunzător pentru funcțiile care trebuie îndeplinite, determină cu siguranță tensiuni craniene, cervicale, posturale, care duc inevitabil la oboseală, roșeață oculară, durere și dezechilibru întregului organism.


Vederea este prețioasă şi împreună putem avea grijă de ea!


Programează o întâlnire cu personalul nostru calificat, pentru a identifica sau a discuta despre exigențele dumneavoastră de vedere.


https://opticalovelylooks.ro/programari/
https://opticalovelylooks.ro/cabinetul-nostru/

Gânduri bune!

Nicoleta Miclea


Counselor Healthy Holistic Living
Lovely Looks Optica Medicala Braşov

LA UN MOMENT DAT IN VIAȚĂ VOM ÎNTÂLNI DECLINUL GENERAL AL VEDERII

https://opticalovelylooks.ro/programari/

Vederea ta este rezultatul unei interacțiuni complexe.

Ochii sunt oglinda sufletului, sunt fereastra prin care putem privi spre trupul nostru. Ei ne dau indiciile stării de bine a organismului nostru in general.

Un doctor specialist oftalmolog, poate descoperi printr-o examinare atentă a fundului de ochi, o serie de afecțiuni cum ar fi hipertensiunea arterială,  diabetul, cancerul inainte ca acesta să apară in alte părți din corp.
Aşadar, doctorul specialist oftalmolog poate să diagnosticheze un bolnav de diabet cu predispoziție de boli cardiovasculare, ceretând cu atenție vasele sanguine ale ochiului.
Astfel, îşi dă seama cine acordă o atenție sporita alimentației şi stilului de viață în general, fiind strâns corelată sănătatea ochilor şi cu alimentația fiecărui individ.

CUM FUNCȚIONEAZĂ OCHIUL

Trebuie să ințelegem cum funcționează ochii noştri ca să ştim cum sa-i protejăm şi să intervenim atunci când apare o problemă.
Ochiul este unul dintre cele mai importante organe senzoriale și cel mai complex dintre toate.
Ochiul uman este capabil să sesizeze și să prelucreze zeci de milioane de informații pe secundă.
V-ați gândit vreodată cum funcționează ochiul? Cum se formează imaginile pe care le vedem?
Ce părți ale corpului nostru sunt implicate în acest proces complicat?
Ochiul funcționează asemănător unei camere video, componentele sale acționează împreună pentru a vizualiza lumea din jurul nostru. 

STRUCTURA OCHIULUI UMAN

Pupilă

Orificiul negru din centrul ochiului, care permite trecerea luminii.

Iris

Partea colorată a ochiului, care controlează cantitatea de lumină care trece prin pupilă.

Sclerotica

Partea albă a ochiului.

Membrana conjunctivă

Un strat subțire de țesut care acoperă pleoapa și globul ocular care vă protejează ochiul și îl menține umed.

Cornea
Este stratul exterior al ochiului, mai tot timpul umedă datorită lichidului (filmului) lacrimal care o acoperă.
Este încorporată în scleră (partea alba a ochiului),  împreună formează ceea ce experții numesc tunica externa (bulbi).
Corneea acționează ca o fereastră,  având o formă de disc, este transparentă, permițând penetrarea luminii.
Protejează ochiul împotriva factorilor externi, cum ar fi murdăria, praful sau atingerile (leziuni uşoare).
Este in mod natural foarte elastică, iar curbura sa îi conferă calitățile optice, joacând un rol cheie în obținerea unei imagini clare.

Cristalinul

Un disc transparent aflat în spatele irisului.

Retina

Partea din spate a ochiului, care conține milioane de fotoreceptori (senzori care transformă lumina în semnale electrice). Aceste semnale sunt trimise de-a lungul nervului optic la creier, unde sunt procesate pentru a crea o imagine.

Macula

Un loc mic, aproape de mijlocul retinei, care controlează vederea centrală.

Umoarea vitroasă

O substanță asemănătoare cu jeleul care umple mijlocul ochiului, dându-i formă.

Nervul optic

Nervul din spatele ochiului care transmite semnalele de la retină la creier.

Umoarea apoasă

Un lichid limpede în spațiul dintre iris și cornee. Acesta menține presiunea oculară și conferă părții din față a ochiului forma sa rotunjită.

Toate aceste componente ale ochiului, sunt reglate fin într-un sistem delicat funcțional pentru a ne permite să vedem.

Ochii ne permit să vedem forme, culori și mișcări, precum și să percepem distanța, înălțimea și alte variabile din jurul nostru.

Imaginile pe care le vedem sunt compuse din lumina reflectată de obiectele pe care le privim, care apoi intră în ochi prin pupilă.
Împreună cu cristalinul, corneea curbează (refractă) lumina pentru a o focaliza pe retina din partea din spate a ochiului.
Retina este acoperită de milioane de celule sensibile la lumină numite conuri și bastonașe. Conurile sunt responsabile pentru vederea în timpul zilei, ne permit să vedem imagini în culori și detalii,  iar bastonașele sunt responsabile pentru vederea pe timp de noapte. Retina convertește lumina în semnale electrice, cestea sunt trimise de-a lungul nervului optic la creier, unde sunt procesate apoi pentru a crea o imagine.

Cristalinul ocular focalizează imaginea in mod automat, folosind mușchii pentru a schimba forma și a ajuta la focalizarea pe obiecte la diferite distanțe. Irisul, partea colorată a ochiului, controlează cantitatea de lumină care trece prin pupile în ochi.

Ochii sunt subiectul a numeroase mituri care se refera la obiceiuri si lucruri care ne afecteaza vederea sau o protejeaza.
Cu siguranță, ochii sunt unul dintre cele cinci simturi. Văzul ne ajută cel mai mult să descoperim lumea din jurul nostru. Dintr-o singura privire care dureaza o fractiune de secunda, ochii transmit creierului datele necesare pentru a ne spune forma, dimensiunea, culoarea si textura unui obiect.
Ne indică cât de aproape este acel obiect, dacă se află în picioare sau în mişcare şi viteza cu care se deplasează.
Un organ mic, comparativ cu majoritatea organelor, însa structura lor este incredibil de complexă. Lucreaza impreuna pentru a percepe adancimea, permitandu-ne sa judecam distanta si dimensiunea obiectelor din jur si ne ajuta astfel sa se deplasam printre ele.
Colaboreaza cu muschii, nervii si creierul pentru a produce mesaje si imagini vizuale complexe.
In plus, se adapteaza in mod constant la mediul in schimbare. Atuncu când suntemîn întuneric sau cand ne aflam in lumina puternica a soarelui.

Vederea este prețioasă şi împreună putem avea grijă de ea!

Vizitați opticianul în mod regulat pentru un screening minuțios.
Între examene, dacă observați o schimbare sau sunteți îngrijorat de vedere, contactați imediat specialistul.
Identificarea și tratarea problemelor din timp ne pot ajuta să avem o vedere bună tot restul vieții.

Vederea este prețioasă şi împreună putem avea grijă de ea!

Programări

Gânduri bune!
N.M.
Counselor Healthy Holistic Living